Biserica Ortodoxă face pe 15 decembrie pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie. Cu acest prilej, Biserica „Sfântul Elefterie-Nou” din Capitală, Paraclis patriarhal, își va sărbători ocrotitorul. Lăcașul de cult adăpostește și un fragment din moaștele mucenicului.
„Pe 14 decembrie seara se săvârșește Slujba Privegherii, adică Slujba Vecerniei, Acatist și Litie, după care am pregătit cu membrii Consiliului parohial un concert de colinde cu Școala nr. 150 din București care se mai numește și Școala †˜Sfântul Elefterie†™ și se află în parohia noastră. Vor susține un concert de colinde intitulat †˜E vremea colindelor†™, dar mai avem și o bucurie, deoarece va mai interpreta colinde și Grupul †˜Datina Româneasc㆙. A doua zi vom avea Sfânta Liturghie după care vom săvârși Slujba Parastasului pentru ctitorii acestei monumentale biserici bucureștene”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Paroh Valer Ulican.
Cu ocazia hramului, parohia va desfășura mai multe acțiuni social-filantropice.
Monumentalul lăcaș de cult se află pe malul drept al Dâmboviței, în piața Sf. Elefterie, vizavi de Opera Națională. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1935, fiind târnosită 36 de ani mai târziu de Patriarhul Justinian Marina.





