Parohia ‘Sfântul Iulian din Tars’ din Campusul studențesc ‘Tudor Vladimirescu’ din Iași a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârșită miercuri seara de Preasfințitul Corneliu. Biserica acestei parohii se află în prezent în stadiul de pictură.
Singura biserică din țara noastră închinată Sfântului Iulian din Tars și-a cinstit ieri ocrotitorul. Miercuri seara, numeroși ieșeni și studenți au asistat la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, ca delegat din partea Înalt Preasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul ‘Laudate Dominum’ al Bisericii ‘Sfântul Iulian din Tars’ din Campusul studențesc ‘Tudor Vladimirescu’, dirijat de Ion Ioan. Preasfințitul Corneliu a adresat un cuvânt de învățătură în care a făcut referire mai întâi la importanța ridicării unei biserici, care se ‘zidește pe temelia apostolilor și pe sângele martirilor care au pecetluit credința lor cu propria viață’. Apoi, Preasfinția Sa a accentuat că Biserica noastră are în calendar mărturii mai ales ale sfinților martiri.
‘Mulți dintre sfinți, care au continuat să fie până în zilele noastre martiri, nu sunt menționați pentru că numărul lor este mare, întocmai ca stelele care strălucesc noaptea pe cer. Viața creștină, în adevărata ei valoare, înseamnă un martiriu. Martir este nu doar cel ce moare pentru credința lui, ci și cel care o mărturisește cu propria viață, înfruntând obstacolele din această viață. Viața creștinilor este o luptă cu noi înșine, cu păcatul care ne asaltează, cu cei din jurul nostru, care sunt oameni nu de puține ori necredincioși, împotrivitori ai adevărului, propagatori ai minciunii și ai nedreptății. Mântuitorul ne avertizează pe toți cei care dorim să-L urmăm și Îi deschidem ușa inimii noastre ca să intre în viața noastră că avem o cale strâmtă. Cealaltă cale este largă, iresponsabilă, care duce la pieire. Viața creștină este o luptă continuă, iar sfinții sunt exemple vii care au luptat până la sfârșit. Toată viața noastră trebuie ancorată în Hristos, pentru că fără El nu putem face nimic. Izvorul vieții, care este Dumnezeu, este un dar ce se dorește a fi veșnic. Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Iulian din Tars, să ne întărească în credință, să ne dea puterea răbdării și binecuvântarea ei’, a subliniat Preasfințitul Corneliu.
Distincții pentru binefăcătorii Bisericii ‘Sfântul Iulian din Tars’
Părintele paroh Florin Chirilă, care este și inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, a mulțumit Preasfințitului Corneliu pentru că a slujit pentru al patrulea an consecutiv la Biserica ‘Sfântul Iulian din Tars’, dar și pentru că a format generații de seminariști la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Sfântul Ioan Gură de Aur’ din Huși, o parte dintre ei oferind răspunsurile la strană în sfântul lăcaș din Campusul ‘Tudor Vladimirescu’. În continuare, pr. paroh Florin Chirilă a oferit o distincție de vrednicie din partea parohiei ‘Sfântul Iulian din Tars’ domnului Constantin Comănescu, președintele grupului de firme ‘Pieta’ din Iași, și domnului Nicușor Lazăr, director în cadrul grupului de firme ‘Pieta’.
La final, a fost prezentată cartea ‘Viața și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Iulian din Tars’, apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan. Ieri-dimineață, după slujba Utreniei au fost oficiate Acatistul Sfântului Iulian din Tars, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți. Credincioșii au primit la final câte un pachet cu alimente din partea familiei Holicov. Construcția Bisericii ‘Sfântul Iulian din Tars’ din Iași a început să fie ridicată în urmă cu opt ani, iar în prezent se efectuează lucrările de pictură.





