În ziua praznicului Sfintei Treimi, astăzi, 24 mai, Catedrala arhiepiscopală din Arad își sărbătorește hramul, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Aradului.
Catedrala Arhiepiscopiei Aradului este prima catedrală din Patriarhia Română începută și finalizată după anul 1989. La punerea pietrei de temelie, în anul 1991 i s-a pus hramul sărbătorii Preasfintei Treimi, iar la târnosire, in data de 6 decembrie 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a fixat și al doilea hram, pentru altarul de la demisol, Sfântul Ierarh Nicolae.





