Ortodocșii români din Vârșeț au participat joi, 2 iunie, de hramul Catedralei episcopale din Vârșeț, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Daniil, Episcop al Episcopiei Dacia Felix, înconjurat de un ales sobor de preoți, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.
În cuvântul de învățătură, PS Daniil a evidențiat importanța marelui praznic al Înălțării Domnului și i-a elogiat pe eroii neamului, care prin jertfa lor de sânge au apărat neamul românesc, ca noi, cei de azi, să fim un popor liber.
La final, au fost oferite diplome pentru credincioșii care s-au implicat activ în buna desfășurare a hramului și pentru cei care au avut un aport major la restaurarea Catedralei episcopale.





