Alaturi de Catedrala Mitropolitana, sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, este si hramul bisericii Mitocul Maicilor. Biserica a fost cititorita in anul 1680, devenind mai tarziu capela de la curtea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Pentru ca in casele bisericii au locuit maicile de la Manastirea Socola, dupa infiintarea Seminarului, asezamantul a primit numele de Mitocul Maicilor. Astazi biserica este deschisa tuturor pelerinilor.
Parintele Profesor Petre Semen de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ -Iasi, care este slujitor al acestui sfant locas a mentionat legat de acest eveniment : ‘Consider ca nu este un sfant mai important decat altul, fiindca toti intra in comuniunea rugatoare a Bisericii lui Hristos si prin serbarea lor, intr-o zi sau alta, mai ales prin rugaciunile de invocare a ajutorului divin intram si noi in comuniune cu sfintii. Este un an benefic pentru credinciosi care oricum sunt in numar foarte mare si pot ascede si la o alta biserica, unde se pot ruga si reculege la fel, pentru ca sfintii nu sunt prezenti prin moastele lor, numai intr-un loc sau altul. Daca fac parte din Biserica triumfatoare, sigur se bucura de prezenta, as zice, mai extinsa.’