Hramul Mănăstirii Halmyris

Mănăstirea Halmyris din Episcopia Tulcii și-a serbat ieri hramul ‘Sfinții Mucenici Epictet și Astion’, sfinți ale căror moaște sunt puse spre închinare în demisolul impunătoarei biserici aflate în construcție, informează „Ziarul Lumina”. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Visarion, Episcopul Tulcii, și PS Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba Sfintei Liturghii pe o scenă special amenajată în incinta mănăstirii. Peste 1.500 de creștini din Dobrogea, dar și din țară au venit pentru a se închina moaștelor Sfinților Epictet și Astion, vindecătoare și tămăduitoare de boli trupești și sufletești.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, PS Emilian Lovișteanul a menționat faptul că descoperirea moaștelor pe teritoriul României este o binecuvântare dată de Dumnezeu asupra țării și a poporului nostru.

După slujbă, toți participanții, cler și credincioși, au participat la agapa oferită de sfânta mănăstire.

Sfinții Epictet și preotul și tânărul Astion au fost martirizați pe teritoriul Dobrogei de nord la 8 iulie 290, fiind astfel cei mai vechi sfinți cunoscuți ca martiri pe teritoriul țării noastre. Cinstitele lor moaște au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din anul 2001, la cetatea Halmyris, aflată pe brațul Sfântul Gheorghe al Dunării.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…