Hramul mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Slobozia

Vineri, 25 aprilie 2014, când Biserica Ortodoxă prăznuiește „Izvorul Tămăduirii”, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea cu hramurile „Sfinții Voievozi” și „Izvorul Tămăduirii” (monument istoric) din Slobozia. La slujbă au participat membrii Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, preoții din municipiul Slobozia și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia.

S-au rugat alături de ceilalți pelerini și credincioși și reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale.

În cuvântul Său, potrivit sf-esc.ro, Preasfințitul Episcop a vorbit credincioșilor despre ajutorul pe care-l primim prin rugăciunile către Născătoarea de Dumnezeu, despre puterea sfințitoare a apei ce s-a sfințit în această zi, despre ajutorul pe care sfinții îl dăruiesc sufletelor și trupurilor noastre.

Preasfinția Sa a mulțumit Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților pentru bucuria duhovnicească pe care au făcut-o credincioșilor Eparhiei prin venirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Râșca în cetatea Sloboziei din Bărăgan.

Preacucernicul părinte Manuel Rusu, consilier cultural, a prezentat monografia-album a Protopopiatului Slobozia. După oficierea Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a sfințit Aghiasma, după rânduiala specifică Săptămânii Luminate.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…