Hramul Mănăstirii „Radu Vodă” din București

Biserica Ortodoxă l-a prăznuit ieri, 09 noiembrie 2011, pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, ocazie cu care Mănăstirea ‘Radu Vodă’ din București și-a sărbătorit al doilea hram. Sute de credincioși au stat la rând, chiar cu câteva zile înainte de praznic, pentru a se închina la moaștele Sfântului Nectarie, care au fost așezate într-un baldachin în curtea mănăstirii.

Credincioșii bucureșteni atașați de Mănăstirea ‘Radu Vodă’ l-au cinstit cu deosebită evlavie pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, despre care cântările slujbei lui spun că ‘s-a arătat în vremurile din urmă prieten cu adevărat al virtuților’. Într-adevăr, în Sfântul Nectarie s-au putut vedea toate virtuțile, și mai cu seamă răbdarea, smerenia și râvna pentru cele dumnezeiești. Biserica Mănăstirii ‘Radu Vodă’ a fost neîncăpătoare în ziua praznicului. Sute de credincioși au venit să se închine la părticica din sfintele lui moaște și să participe la slujbele care au fost oficiate în biserica mănăstirii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori, din care au făcut parte părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și egumenul Schitului Darvari, părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii ‘Radu Vodă’, părintele Aurel Mihai, directorul Seminarului Teologic Ortodox ‘Nifon Mitropolitul’ din București, precum și alți preoți și diaconi, după cum ne informează Ziarul Lumina. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul a arătat că întreaga viață a Sfântului Nectarie a fost presărată de numeroase încercări și ispite, pe care le-a biruit prin multa sa răbdare și smerenie.

‘Sfântul Nectarie este cel mai cunoscut sfânt al vremurilor din urmă din Grecia, unde aleargă mulțime de popoare ca să-i ceară ajutorul și prin rânduiala preabunului Dumnezeu o părticică din sfintele lui moaște a fost dăruită și Mănăstirii ‘Radu Vodă’. Și la această mănăstire mulți oameni găsesc mângâiere și tămăduire. Viața Sfântului Ierarh Nectarie este un îndemn pentru fiecare dintre noi, ca să ne trăim viața în smerenie și bunătate. Viața noastră trebuie să fie o mărturisire a lui Hristos, așa cum viața lui este pentru noi toți, care o citim și o învățăm, o frumoasă mărturisire a lui Hristos’, a spus PS Varsanufie Prahoveanul. La Sfânta Liturghie a participat și Adrian Nicolae Lemeni, secretar de stat pentru Culte în Guvernul României, și Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun. ‘Pentru noi toți este o mare sărbătoare, întrucât Sfântul Nectarie este un model de smerenie, este chipul smereniei vindecătoare, pentru că smerenia ne vindecă lăuntric pe fiecare dintre noi și, în același timp, prin sfinții care sunt modele desăvârșite de smerenie vindecă lumea întreagă. Cred că din acest motiv suntem atât de mulți astăzi, cinstindu-l pe Sfântul Nectarie în București, căci fiecare dintre noi simțim nevoia să fim vindecați și recunoaștem în același timp că această vindecare ne vine de la o persoană desăvârșit blândă și desăvârșit răbdătoare și desăvârșit smerită, cum a fost Sfântul Nectarie’, ne-a spus Bogdan Tătaru-Cazaban.

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, ‘podoaba Greciei’, a fost un om ales al lui Dumnezeu, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului trecut în Grecia. După scurt timp de la trecerea sa la cele veșnice, moaștele lui au fost descoperite ca tămăduitoare, fapt care a dus la rapida lui canonizare. Sfântul Nectarie este foarte iubit și în Biserica Ortodoxă Română, iar o părticică din sfintele lui moaște se află la Mănăstirea ‘Radu Vodă’ din 2002.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…