Hramul Parohiei Dobroteasa din Capitală

Parohia Dobroteasa din Capitală și-a sărbătorit astăzi, 7 decembrie, ocrotitoarea. Sfânta Liturghie a fost oficiată, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord.

Preasfințitul Macarie le-a vorbit credincioșilor despre viața și faptele minunate ale Sfintei Mucenițe Filofteia și despre felul cum trebuie creștinul să se raporteze la modelul de viețuire pe care ni-l oferă. „Sfânta Muceniță Filofteia rămâne pentru noi ca model de iubire jertfelnică. Ea și-a pecetluit viața prin jertfa ei, prin sângele ei pe care l-a vărsat din iubire față de Dumnezeu și dăruire față de aproapele. Sfânta Muceniță Filofteia devine, în această perioadă a postului Nașterii Domnului, un dascăl al iubirii și al dăruirii fiindcă numai prin iubire și dăruire putem să sporim duhovnicește”, a spus Preasfințitul Părinte Macarie, după cum ne informează „Ziarul Lumina”.

„Cu acest prilej l-am hirotonit întru preot pe părintele Andrei-Marius Pop, pe seama credincioșilor Parohiei ortodoxe române ‘Sfintele Mucenițe Filofteia de la Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva’ din orașul Bergen, oraș situat pe coasta de nord a Norvegiei”, a mai spus Preasfințitul Părinte Macarie, după cum informează TRINITAS TV.

Biserica mai are și hramurile „Buna Vestire” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…