Seara zilei de 07 noiembrie 2013 a fost prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Clejani, din Protopopiatul Mihăilești, deoarece biserica parohială și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Arhangeli Mihail și Gavriil.
Manifestările religioase dedicate Sfinților Voievozi, au început în această parohie prin săvârșirea slujbei Vecerniei Mari, unite cu Litia, de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, potrivit episcopiagiurgiului.ro.
Pentru acest moment, au fost aduse de către Părintele Stareț Teodor Șerban, racla cu moaștele Sfântului Ioan Rusul, de la mănăstirea cu același nume, din localitatea Slobozia, județul Giurgiu. Sfintele moaște au fost depuse spre închinare într-un loc special amenajat în sfântul locaș, unde au rămas până în ziua hramului, după oficierea Sfintei Liturghii.
Numeroșii credincioși prezenți la slujbă, au primit din partea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, icoane cu Sfântul Ioan Rusul.





