Elevii Seminarului Teologic Liceal din Craiova și-au cinstit astăzi, 25 ianuarie, ocrotitorul. Cu toții au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul instituției de Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu. După slujbă, în sala de festivități a Seminarului a avut loc program special, dedicat Sfântului Grigorie Teologul.
„Prin slujbele și prin cuvintele de la Sfânta Liturghie și de aici de la această sărbătoare, noi am învățat nenumărate lucruri folositoare pentru viața noastră. Este în firescul lucrurilor ca atunci când un sfânt primește ceva să-l și dăruiască cu gratitudine celor care îl cinstesc și iubesc pe Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, după cum informează TRINITAS TV.
Elevii au prezentat o scenetă religioasă, iar Corul Seminarului a susținut un concert.





