Mănăstirea Piatra Scrisă și-a sărbătorit hramul ieri, 30 mai, la praznicul ‘Duminica tuturor Sfinților’, în prezența Ierarhului și a unui număr mare de credincioși
Pentru Episcopia Caransebeșului, pentru credincioșii din Valea Timișului și nu numai, prăznuirea hramului mănăstiresc de la mănăstirea Piatra Scrisă reprezintă o zi de pelerinaj duhovnicesc și de sărbătoare aleasă de la începutul secolului XX, informează Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.
În fiecare an, la praznicul Duminicii Tuturor Sfinților mii de credincioși vin la această sfântă mănăstire și se închină icoanei Sf. Treimi, apărute în mod miraculos pe ‘stânca de sub calea ferată’. Și în acest an, cu prilejul hramului mănăstiresc, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului a săvârșit Sf. Liturghie arhierească la această mănăstire alături de un sobor de preoți în prezența unei mulțimi de credincioși care au umplut curtea așezământului monahal.





