Hramuri în Arhiepiscopia Craiovei și în Episcopia Severinului și Strehaiei

Două parohii din Mitropolia Olteniei și-au serbat hramul la începutul acestei săptămâni. Astfel, luni, 12 noiembrie, la Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova a fost cinstit Sfântul Ioan cel Milostiv, iar marți, 13 noiembrie, credincioșii severineni din cartierul Calea Târgu Jiului l-au serbat pe Sfântul Ioan Hrisostom, informează „Ziarul Lumina”.

Câteva sute de credincioși craioveni au luat parte la sărbătorile prilejuite de hramul Parohiei „Postelnicu Fir” din municipiu. Închinat Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, a cărui mână dreaptă este adăpostită în sfântul lăcaș, programul liturgic a început din seara zilei de duminică, 11 noiembrie, cu Privegherea, săvârșită de Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment a fost prezent și Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor craioveni, au fost aduse de la Biserica „Sfântul Gheorghe” Nou din București o parte din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, respectiv mâna dreaptă. După slujba Privegherii, moaștele celor doi sfinți au fost purtate în procesiune împrejurul bisericii.

În ziua praznicului, luni, 12 noiembrie, celor doi arhierei li s-a adăugat și Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, la Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, rostit la finalul slujbei, IPS Irineu a lăudat viața și faptele de sfințenie săvârșite de Sfântul Ioan cel Milostiv și de Sfântul Ierarh Nicolae. „Sfântul Ioan cel Milostiv este acela care a îmbrăcat pe mulți săraci, a dat hrană multor săraci. Ce primea, dădea la alții, și prin mâinile lui, Dumnezeu făcea minuni. Alături de Sfântul Ierarh Nicolae, el ne arată că milostenia este aripa care ne ridică la ceruri”. Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Divina Armonie” a Parohiei „Sfântul Gheorghe” Nou din București. Credincioșii s-au putut închina la moaștele Sfântului Nicolae până luni seara, când acestea s-au întors în Capitală.

Sfântul Ioan Gură de Aur prăznuit la Turnu Severin

Marți, 13 noiembrie, de praznicul Sfântului Ioan Gură de Aur, câteva sute de credincioși severineni au venit la rugăciune în biserica de pe Calea Târgu Jiului, care și-a prăznuit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de preotul paroh Adrian Căpitănescu, înconjurat de sobor de preoți. Parohia de pe Calea Târgu Jiului a luat ființă în anul 2007 cu scopul de a asigura asistența religioasă pentru credincioșii din zona de est a municipiului. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la data de 10 iunie 2007. Sfântul lăcaș este singurul din Eparhia Severinului și Strehaiei așezat sub purtarea de grijă a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…