Peste un milion de credinciosi, din toate judetele si din alte tari, sunt asteptati anul acesta la traditionalul pelerinaj la Moastele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, cunoscuta si sub numele de Sfanta Vineri. Sarbatoarea – randuita in calendar la 14 octombrie – cunoaste o mai mare amploare pentru ca se implinesc 600 de ani de la recunoasterea oficiala a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol si 360 de ani de cand Sfintele Moaste ale Cuvioasei Parascheva se afla la Iasi. Acestea au fost oferite domnitorului Vasile Lupu de catre Patriarhul Partenie I, drept recunostinta ca a platit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.
Racla de argint a fost asezata, la 13 iunie 1641, in Biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi. Dupa ce au scapat neatinse dintr-un incendiu, la sfarsitul secolului al XIX-lea au fost depuse in noua Catedrala Mitropolitana.
Iasul a mai fost in centrul atentiei crestinilor in 1996, cand a fost adus din Grecia Capul Sfantului Apostol Andrei, si anul trecut, cand a fost declarat unul dintre cele cinci orase europene de pelerinaj cu prilejul Jubileului 2000 de ani de crestinism. Si de data aceasta, alaturi de racla Sfintei Parascheva, se va afla un odor sfant. Pelerinii vor putea sa se inchine la Braul Maicii Domnului, scos pentru prima oara din biserica de la Muntele Athos unde este adapostit. Orasul Iasi este primul din lume care va gazdui, incepand de astazi, nepretuitul odor.
Vor veni la Iasi, pentru exceptionalul eveniment, reprezentanti ai Patriarhiei Ecumenice si ai Bisericilor Ortodoxe din Grecia, Bulgaria si Serbia.
De la Iasi, Braul Maicii Domnului va fi purtat in pelerinaj, intre 17 si 22 octombrie, la Botosani, Suceava, Roman, Vaslui, Galati si Constanta.
(Radio Trinitas)