În actualul cadru al universului ortodox, destul de strâmt în temporalitatea sa, şi în faţa unor creştini mai puţin catehizaţi, strădania de a mai vorbi despre icoane şi despre rostul lor ar putea părea uşor plictisitoare, dacă nu chiar inutil prin redundanţa demersului.
Icoanele reprezintă realităţi constitutive ale vieţii Bisericii şi a bisericilor deopotrivă, prezenţe necesare şi habituale care riscă, din pricina unei lipse de trezvie iconică ce nu mai ia seama la adevărata lor menire, să fie tratate asemenea altor „obiecte“ similare din cadrul respectivelor spaţii liturgice – de regulă purtătoare ale unei istorii măreţe şi ale unor numere de inventar pe măsură.
Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
