Taina Cununiei unește cele două persoane care se iubesc într-un singur trup. În cursul slujbei preotul se roagă Domnului să dăruiască mirilor rodnicie trupească și duhovnicească, să îi binecuvânteze, să îi păzească și să își aducă aminte de ei în cursul vieții pline de griji și nevoi.
Toate aceste etape sunt însoțite de numeroase exemple care fac referire la cuplurile credincioase din Vechiul Testament. Aceste citări reprezentative merită o analiză amănunțită care să reflecte adevăratul lor scop.
Rodnicia trupească
Încă din prima rugăciune cuprinsă în Taina Cununiei observăm numeroase trimiteri la cupluri credincioase din Vechiul Testament. În partea de început a rugăciunii este amintit referatul creării omului din debutul cărții Geneza, precum și cuvintele Mântuitorului din Noul Testament care fac referire la unirea aproape indestructibilă a căsătoriei: ‘pe care Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă’ (Molitfelnic, EIBMBOR, 2002, p. 89). În continuare sunt citate mai multe exemple de rodnicie trupească din Vechiul Testament. ‘Cel ce ai binecuvântat pe robul tău Avraam și ai deschis pântecele Sarrei, și l-ai făcut tată a multe neamuri; Cel ce ai dăruit pe Isaac Rebecăi și ai binecuvântat nașterea ei; Care ai însoțit pe Iacov cu Rahela și dintr-însul ai arătat doisprezece patriarhi; Cel ce ai însoțit pe Iosif cu Asineta și le-ai dăruit lor prunci pe Efrem și pe Manase; Care ai primit pe Zaharia și pe Elisabeta și le-ai dăruit lor prunc pe Înaintemergătorul; Cel ce, din rădăcina lui Iesei după trup, ai crescut pe pururea Fecioara și dintr-însa Te-ai întrupat și Te-ai născut spre mântuirea neamului omenesc; Care, pentru negrăitul tău dar și multa bunătate, ai venit în Cana Galileii și nunta care era acolo ai binecuvântat-o, ca să arăți că din voia Ta se face însoțirea cea după Lege și nașterea de prunci dintr-însa’ (Molitfelnic, p. 90). Acest lung citat conține nu mai puțin de cinci referiri la familii sfinte din Vechiul Testament. Rodnicia trupească a acestora este subliniată pentru fiecare cuplu în parte. Un lucru care iese în evidență este faptul că trei cazuri de rodnicie specificate aici se petrec într-un mod minunat (cele trei cazuri sunt Avraam și Sarra, Zaharia și Elisabeta, precum și Nașterea Domnului, n.r.), iar alte trei sunt obișnuite. Un alt aspect care iese în evidență este unitatea Vechiului și a Noului Testament. Rodnicia, ca bază a căsătoriei în Vechiul Testament este transfigurată aici prin Nașterea Domnului, menționată la final. Căsătoria capătă o valoare mai înaltă decât simpla rodnicie trupească.
Binecuvântare, pază, aducere-aminte
Aceste trei aspecte ale ocrotirii lui Dumnezeu față de miri sunt specificate pe rând în cursul celei de-a doua rugăciuni din slujba Cununiei. Mai întâi preotul cere ca Dumnezeu să binecuvânteze cuplul, iar în cursul acestei cereri se face o comparație cu binecuvântările acordate familiilor sfinte din Vechiul Testament. Pe lângă cuplurile amintite în prima rugăciune a Tainei mai sunt amintite încă două: Moise și Sefora împreună cu Ioachim și Ana. Paul Evdokimov, comentând asupra acestui aspect, afirma că ‘rugăciunile care urmează tipicul Liturghiei diaconale menționează numele Patriarhilor și binecuvântările date lor, ceea ce reunește cele două Testamente într-o singură iconomie a mântuirii. Evenimentele pomenite vorbesc și slăvesc neclătinata credincioșie a lui Dumnezeu. Impunătorul cortegiu al Patriarhilor se sfârșește cu Zaharia și Elisabeta pe de o parte și Ioachim și Ana de cealaltă. Acestea sunt cuplurile care au născut arhetipurile umane: cel al masculinului, Sfântul Ioan Botezătorul; și cel al femininului, Fecioara, ‘mireasa nenuntită’, din care ‘fără stricăciune S-a născut Dumnezeu Cuvântul’, Mirele împărătesc al celor cinci fecioare înțelepte. În acest fel, căsătoria se plasează sub semnul Nașterii minunate, al Roabei și al Prietenului unicului Mire’ (Paul Evdokimov, Taina iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina Tradiției Ortodoxe, trad. Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, București, 2006, p. 170). Comentariul profund al teologului rus evidențiază încă o dată cât de unite sunt referirile scripturistice la Vechiul și Noul Testament cuprinse în slujba Cununiei. Așa cum specificam anterior, Taina Nunții capătă un nou sens prin Întruparea Domnului, nașterea Fecioarei Maria și a Sfântului Ioan Botezătorul: sensul iubirii prevalează asupra sensului rodniciei. Acest aspect este amintit în prima rugăciune a slujbei, atunci când preotul cere ca Dumnezeu să dea mirilor ‘dragoste unuia către altul în legătura păcii’ (Molitfelnic, p. 90), înainte de a cere ‘darul de prunci’ (p. 90). După ce preotul cere în cea de-a doua rugăciune ca binecuvântarea Domnului să fie oferită mirilor, el Îi cere să păzească noua familie. Din nou exemplele amintite sunt în totalitate din Vechiul Testament. Sunt amintiți aici Noe, Iona și Sfinții trei tineri și momentele dificile prin care a trecut fiecare: arca, chitul și cuptorul de foc. Cel de-al treilea aspect precizat în această rugăciune este cel al aducerii-aminte. Există un dicton patristic foarte frumos în opera Sfântului Marcu Ascetul, care sună astfel: ‘Adu-ți aminte neîncetat de Dumnezeu pentru ca, atunci când vei uita de El, Domnul să își aducă aminte de tine’. Cele trei exemple vechi-testamentare amintite aici sunt Enoh, Sem și Ilie. Precum știm, atât Enoh, cât și Ilie sunt singurele persoane care încă nu au gustat moartea și, totodată, ei sunt cei doi martori credincioși ai venirii Domnului din Apocalipsă. Cât despre Sem, el este cel care a ocrotit onoarea tatălui său, Noe, atunci când acesta zăcea gol în propriul cort, acoperindu-l cu o haină și ferindu-se să îl vadă astfel. Practic, aici observăm că mirii trebuie să își aducă aminte neîncetat de Dumnezeu. Dumnezeu nu ne poate uita sau părăsi, dar noi trăim acest sentiment atunci când săvârșim un păcat. Pentru a nu cădea în uitare, este necesar să ne lepădăm de păcat. Doar așa putem păstra această aducere-aminte plină de rugăciune și speranță.
Binecuvântarea finală
În finalul Tainei, mirele și mireasa primesc ultimele binecuvântări care amintesc persoane din Vechiul Testament. Astfel, bărbatului i se urează: ‘Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulțești ca Iacov, umblând în care și lucrând în dreptate poruncile lui Dumnezeu’ (Molitfelnic, p. 101), iar femeii i se spune: ‘Și tu, mireasă, mărită să fii ca Sarra, să te veselești ca Rebeca, să te înmulțești ca Rahela, veselindu-te cu bărbatul tău și păzind rânduielile Legii, că așa a binevoit Dumnezeu’ (Molitfelnic, p. 101). Practic, aici sunt amintite trei cupluri: Avraam și Sara, Isaac și Rebeca, Iacov și Rahela. Primul cuplu este asociat cu mărirea, al doilea cu binecuvântarea/veselia, iar al treilea cu rodnicia. Nu întâmplător sunt specificate în această ordine, pentru că scopurile căsătoriei sunt în număr de trei: iubirea desăvârșită care duce la mântuire, precum și nașterea de copii.
Însemnări finale
Multitudinea exemplelor de familii sfinte în Vechiul Testament a dus la îmbogățirea ritualului cununiei cu amintirea lor. Un alt motiv pentru această situație rezidă în faptul că ambele Testamente sunt unite într-o legătură interioară concentrată în Persoana Mântuitorului. Am observat cum teologul rus Paul Evdokimov a evidențiat acest aspect în comentariul său la Taina Cununiei. Cel de-al treilea motiv pentru preponderența exemplelor de cupluri din Vechiul Testament în slujba Cununiei este acela că această Taină a fost instituită încă din rai, după cum specifică în mod clar Clement Alexandrinul, Sfântul Efrem Sirul sau Fericitul Augustin. Spre deosebire de celelalte Sfinte Taine, care sunt instituite în Noul Testament și care sunt în mare măsură doar prefigurate în Vechiul Testament, Taina Cununiei este considerată de tradiția patristică drept una aproape desăvârșită încă de la instituirea ei, petrecută, așa cum am precizat, în rai. Probabil acesta rămâne și principalul motiv pentru care cuplurile vechi-testamentare sunt amintite atât de des în cursul slujbei. (Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 13 aprilie 2011)
