Credinciosii din municipiul Botosani si din imprejurimi sunt asteptati duminica, 25 septembrie 2005, la biserica „Sf. Antonie cel Mare’ unde, dupa Sf. Liturghie, se va pune piatra de temelie a bisericii. Sfintirea locului bisericii a fost facuta anul trecut in prezenta IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Amanunte despre acest eveniment ne-a oferit parintele paroh Dumitru Butnaru: ‘Anul trecut, cu binecuvantarea IPS Daniel, am turnat fundatiile la biserica de zid, fundatii care au costat 450 de milioane de lei. Pentru ca anul acesta n-am avut decat 200 de milioane de lei am reusit sa cumparam 26.700 de caramizi, precum si nisip, incat ne oprim aici anul acesta. Urmeaza ca pe 25 septembrie sa avem sfintirea locului, eveniment la care va participa ca delegat al IPS Daniel, P.Cuv. arhimandrit Varlaam Merticaru, care mi-a fost profesor la Facultatea de Teologie din Iasi, pe care il asteptam cu nespusa placere si bucurie, impreuna cu parintele protopop si cu un sobor de preoti. Este vorba, in special, de preotii din parohiile vecine. Urmeaza ca la anul, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa demaram lucrarile la zidaria bisericii si speram sa trecem la centura, daca nu macar sa ajungem la nivelul centurii’. Parintele Dumitru Butnaru, parohul bisericii „Sf. Antonie cel Mare’ din municipiul Botosani ne-a spus ca, desi credinciosii din parohie au probleme financiare, fondurile necesare pentru turnarea temeliei bisericii au fost adunate numai din contributia enoriasilor: ‘Sunt foarte multi someri; cred ca jumatate din credinciosii parohiei sunt in somaj sau foarte multi nu mai au nici loc de munca, iar un sfert din familii sunt dezbinate pentru faptul ca foarte multi membri sunt plecati in strainatate. Nu este scara de bloc la care, din 20 de apartamente, din cel putin 5-6 sa nu fie plecati in strainatate. Este o problema de actualitate, o problema cu care se confrunta Biserica Ortodoxa Romana in zilele noastre, fiind vorba de pastoratia emigrantilor. Insa, tinem legatura foarte strans cu aceste persoane care pleaca in strainatate, iar cand vin in concediu, mai ales in luna august, ne ajuta si pe noi cu ce pot. Trebuie sa specificam faptul ca tot ceea ce s-a facut, capela, incercarile la ridicarea capelei, lucrarile la fundatie care s-au turnat cu binecuvantarea IPS Daniel, chiar daca aceasta s-a facut inaintea sfintirii locului, si aprovizionarea cu caramida s-a facut datorita credinciosilor, fara nici o sponsorizare’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





