În întâmpinarea Nașterii Domnului

La Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Oradea, elevii, cadrele didactice și invitații lor s-au pregătit cum se cuvine pentru întâmpinarea Nașterii Domnului. În acest sens, doamna profesoară de religie Diana Nichita a organizat și desfășurat un proiect tematic intradisciplinar cu o durată de cinci săptămâni cu tema „Bucuria Crăciunului”.

Activitățile din cadrul proiectului tematic au început în 12 noiembrie (în prima săptămâmă din Postul Crăciunului) și s-au derulat până în 19 decembrie (ultima săptămână din Postul Crăciunului). Activitățile au fost menite să evidențieze bucuria Nașterii Domnului, în parteneriat cu biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Oradea, reprezentată de părintele paroh Dragomir Balotă. Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” a încheiat un acord de parteneriat cu acestă parohie, acord în baza căruia cele doua instituții colaborează în derularea activităților educative extracurriculare cu caracter religios-moral. Conducerea unității școlare își aduce aportul în derularea activităților, precum și cadrele didactice și elevii unității furnizoare de educație.

Prin astfel de acțiuni intradisciplinare se urmărește stimularea interesului copiilor pentru înțelegerea și păstrarea tradițiilor legate de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului. Toți elevii școlii sunt implicați în activități, de la cei mici (clasa pregătitoare) la cei mari (clasele de a VII – a și a VIII – a).

Prima activitate din cadrul proiectului tematic a marcat începutul Postului Crăciunului și s-a numit „Postul creștin și sănătatea alimentară”. S-a desfășurat în data de 23 noiembrie 2012 și a urmărit explicarea importanței postului pentru creștini, în general și pentru micii creștini în mod special; argumentarea legăturii dintre post – rugăciune – milostenie; conștientizarea efectelor pozitive ale postului, efectele pozitive ale unei alimentații sănătoase. Doamna profesor de religie Diana Nichita le-a reamintit elevilor de perioada postului creștin. Apoi, invitatul activității, părintele paroh Dragomir Balotă le-a vorbit elevilor din clasa a VII – a A și B despre importanța postului, învățătura creștină despre post, beneficiile postului; tema a fost abordată din punct de vedere interdisciplinar și intradisciplinar. La final s-au tras concluzii referitor la tema discutată – să mâncăm de post, să mâncăm sănătos, să facem fapte bune și rugăciune stăruitoare – s-a subliniat și importanța unei alimentații sănătoase.

În cadrul acestui proiect tematic s-au derulat, pănă acum, o serie de activități educative, precum: „Crăciunul în literatura română și universală” (28 noiembrie 2012), „Sărbători și tradiții de iarnă” (5 decembrie 2012). Apoi, elevii clasei pregătitoare au realizat împreună cu colegii lor din clasele I – a și a II – a podoabe și felicitări pentru pomul de Crăciun (14 decembrie 2012). Elevii mai mari din clasa a II – a C, de la Ansamblul Folcloric „Mugurelul”, conduși de doamna profesoară pentru învățământ primar Doina Lung, le-au făcut o surpriză colegilor lor de la clasa pregătitoare (învățător Dobai Mihaela), colindându-i.

În ultima săptămână a activităților („Crăciunul reflectat în lucrările copiilor” – creații literare și plastice”; 18 decembrie 2012) elevii au redactat texte scurte în care au evidențiat importanța Nașterii Domnului pentru creștini. Tema Nașterii Domnului a fost redată și în desene și picturi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…