Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, considera coruptia drept cel mai ingrijorator fenomen care sta in calea integrarii europene a Romaniei. ‘Raportata la calitatea de cetateni, bucuria pascala din acest an sta, pe de o parte, sub semnul biruitor al integrarii in NATO si, pe de alta, sub semnul ingrijorator al integrarii europene’. In opinia lui Bartolomeu, coruptia este viciul omului imoral, care isi degradeaza spiritul prin incalcarea conduitei sociale. ‘Ingrijorarea vine din aceea ca, din tot ceea ce vedem, auzim si stim, ultimul si cel mai important obstacol este flagelul coruptiei. Or, Invierea Domnului reprezinta biruinta lui Dumnezeu asupra coruptibilitatii, afirma IPS Bartolomeu. In cuvantul sau de Pasti, adresat enoriasilor, el a atras atentia si asupra micii coruptii, de care se fac vinovati atat cei care primesc, cat si cei care dau mita.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





