Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-a aflat ieri, 24 ianuarie, în mijlocul credincioșilor din Parohia sibiană Gușterița. Sute de credincioși au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de chiriarhul locului. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația pericopei evanghelice a Vameșului și Fariseului. Mai multe informații a oferit pentru Radio TRINITAS părintele Cătălin Dumitrean, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sibiului: „Sfânta Liturghie a avut măreția ei și o frumusețe aparte prin slujirea arhierească, evlavia credincioșilor fiind mai mare atunci când Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza săvârșește Sfânta Liturghie. În ochii credincioșilor s-a putut citi un amestec de fior și de lacrimi, fapt ce arată asumarea elementului de căință și de trăire cu adevărat evlavioasă a sfintelor slujbe. Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza a vorbit de fiecare duminică ca fiind o etapă duhovnicească, un urcuș duhovnicesc la capătul căruia ne așteaptă ziua cea frumoasă a învierii Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, a făcut o paralelă deosebită între rugăciunea evlavioasă a vameșului și rugăciunea plină de slavă deșartă a fariseului. Astfel, ne-a arătat felul în care trebuie să ne rugăm noi, felul în care trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu și felul în care trebuie să ne trăim existența duhovnicească”.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





