Biserica „Înălțarea Domnului” din filia Cununschi a parohiei Sadău-Brodina din Protopopiatul Rădăuți a fost resfințită duminică, 30 mai, de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Sfântul lăcaș, ridicat în anul 1986, a suferit mai multe lucrări de reparații și extindere, informează ‘Ziarul Lumina’.
Credincioșii din cătunul Cununschi, împrăștiat pe șapte creste, aflat în Munții Obcina Mare, dar și cei din satele din împrejurimi au participat duminică, 30 mai 2010, la slujba de resfințire a Bisericii ‘Înălțarea Domnului’. De dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, după ce a parcurs un drum abrupt pe jos până la sfântul lăcaș, a fost întâmpinat de preotul paroh, autoritățile locale și credincioși. Slujba de resfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârșită de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în curtea lăcașului de închinăciune. Din soborul de preoți a făcut parte și părintele Petru Lupăștean Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuți. La finalul slujbei, părintele Claudiu-Liviu Chimiuc de la parohia Sadău, care suplinește și filia Cununschi, a primit rangul de iconom stavrofor.
„Faptul că s-a ridicat o Biserică reprezintă o mare bucurie”
Biserica este construită din lemn de molid, la inițiativa credincioșilor din Cununschi ca expresie a credinței pe care o poartă în sufletele lor și din dragoste pentru lăcașurile sfinte de închinare creștin-ortodoxe. Satul cuprinde 20 de case, fiind locuit în întregime de vârstnici. ‘Din puținul lor, oamenii s-au gândit să facă ceva măreț. Au făcut casă lui Dumnezeu, iar acest lucru reprezintă o mare binecuvântare pentru ei și pentru toți cei care sunt în parohia noastră’, a spus părintele paroh Claudiu-Liviu Chimiuc, care a mai adăugat faptul că oamenii de la munte au o credință statornică, simplă, dar foarte bine conturată. ‘Pentru credincioși, faptul că s-a ridicat o biserică reprezintă o mare bucurie. Satul este foarte împrăștiat, distanțele dintre case sunt foarte mari. Mulțumim domnului epitrop Dumitru Buceag pentru osteneala pe care a depus-o și pentru dovada că este un om vrednic care a făcut cinste satului natal. Se cade să mulțumim și credincioșilor din alte parohii care ne-au ajutat la pictarea bisericii și la împodobirea cu toate cele necesare. Mulțumim și autorităților locale care ne-au ajutat cu amenajarea drumului de acces spre biserică’, a afirmat părintele paroh Claudiu-Liviu Chimiuc.
Lăcaș de închinăciune înfrumusețat prin grija epitropului Dumitru Buceag
În filia Cununschi s-a ridicat, în urmă cu 24 de ani, un sfânt lăcaș de mici dimensiuni, dar pentru că a fost neîncăpător a suferit mai multe lucrări de extindere, ajungând la dimensiunea de 12 metri lungime și 4 metri lățime. Este împodobită cu icoane și cu toate cele necesare sfintelor slujbe. În anul 2006 a fost ales noul epitrop Dumitru Buceag, fiu al satului, de profesie inginer, care s-a implicat activ cu multă cheltuială proprie, a adus sfintele icoane și a căutat posibilitatea să le urce la sfânta Biserică. Tot cu ajutorul epitropului s-au adus toate obiectele folositoare sfintelor slujbe.





