Recent, la sediul de implementare a proiectului „Implicarea clerului și a membrilor comunităților parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului și Arhiepiscopiei Alba-Iuliei” din Arad, a avut loc o nouă întâlnire a echipei de implementare cu reprezentanții tuturor partenerilor implicați în proiect, respectiv Asociația „Filantropia Ortodoxă” – Alba Iulia, Arhiepiscopia Timișoarei, Episcopia Devei și Hunedoarei și Episcopia Caransebeșului.
Cei prezenți s-au bucurat de prezența Înalt Preasfințitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, care a adresat un cuvânt de mulțumire pentru osteneala depusă și un îndemn spre împlinire cu folos a activităților viitoare tuturor participanților.
S-a discutat despre stadiul de implementare a activităților, cât și despre activitățile viitoare, prevăzute a fi desfășurate până în 31 decembrie 2012, dată la care va fi finalizată implementarea proiectului.
S-a concluzionat că obiectivele propuse sunt în cea mai mare parte atinse, urmând ca activitățile viitoare să fie îndreptate îndeosebi pe consilierea și reintegrarea socială a unor beneficiari, persoane vulnerabile, dar și pe dezvoltarea unor proiecte care să permită un răspuns mai bun la problemele sociale cu care se confruntă comunitățile din județele de implementare a proiectului.
Arhiepiscopia Timișoarei a fost reprezentată de managerul județean pr. Ștefan Sisu și asistenta socială Claudia Bencec, după cum ne informează Ziarul Lumina.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară: 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție: 6.2 „Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”.





