Întâlnire de planificare strategică în cadrul Proiectului FORTE la Tulcea

La Centrul de Resurse Aegyssus – Tulcea, cu binecuvântarea Preasfințitului Visarion, Episcopul Tulcii, s-a organizat miercuri, 7 noiembrie 2012, o nouă întâlnire de planificare strategică în cadrul Proiectului „FORTE – Formare trainică pentru un parteneriat social”.

Întâlnirea a avut drept scop stabilirea direcțiilor și obiectivelor strategice pentru perioada 2013-2015 în domeniile Social și Patrimoniu din cadrul Episcopiei Tulcii, după cum ne informează Alexandru Chituță.

În cursul acestei întâlniri s-au elaborat materiale pentru formularea direcțiilor și obiectivelor strategice. La ședința de lucru a fost prezent și Preasfințitul Dr. Visarion, Episcopul Tulcii.

Proiectului FORTE este implementat de Federația Filantropia în nouă Eparhii ale Patriarhiei Române, începând din septembrie 2010. Partenerii în acest proiect sunt: Patriarhia Română, Global Commercium Development și Instituto de Formacion Intregal (Spania). Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Proiectul urmărește dezvoltarea capacității organizaționale a structurilor active în domeniul parteneriatului social din cadrul Administrației patriarhale și a nouă eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, spre a deveni parteneri mai puternici pentru incluziunea socială la nivel național.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…