A început simpozionul „Serile Filocalice Dumitru Stăniloae”, eveniment organizat anual în Postul Nașterii Domnului de A.S.C.O.R. București. Seria întrunirilor a fost deschisă în această seară de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Conferința cu tema „Construirea unei societăți – asumarea propriului rol” a avut loc în amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgență din Capitală.
„De mai multă vreme mă frământă problema angajării tinerilor și în general a oamenilor din Biserică în societate. Știți prea bine că în țara noastră lucrurile nu merg prea bine. Eu cunosc societățile occidentale acolo unde trăiesc și mi-aș fi dorit ca și la noi lucrurile în societate să meargă mai bine. Acest lucrul consider că se poate realiza începând cu oamenii angajați în Biserică și cu tineretul nostru, pentru că Biserica trăiește în lume, ea fiind inima societății. Biserica nu se izolează de lume, ci este în inima lumii. De asemenea, în societatea românească este nevoie de mai multă inițiativă, de conștiința respectului legii, de mai multă solidaritate care să facă comuniunea între noi”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Serafim.
Participanții au putut adresa întrebări în legătură cu tema sau să invoce subiecte care reflectă preocupările duhovnicești din viața de zi cu zi.
„Mă bucur de fiecare dată să întâlnesc acești tineri care îmi dau și mie elan. Observ de la an la an că nu pot răspunde la toate întrebările care sunt adresate. Timpul nu îmi permite să răspund decât la câteva dintre întrebări și mă bucură faptul că oamenii au întrebări, își pun întrebări și vor să afle răspunsuri. Pe măsură ce trăim în lumea aceasta câștigăm o experiență pe care trebuie să o împărtășim și celor mai tineri”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Serafim.
Simpozionul Serile Filocalice a ajuns la cea de-a XVII-a ediție. Următoarele conferințe se vor desfășura la Casa de Cultură a Studenților din București în zilele de 18, 25 și 28 noiembrie.
Despre spiritualitatea creștină în viața și opera lui Mircea Vulcănescu va conferenția duminică, 25 noiembrie, părintele lect. Dr. Gheorghe Holbea, iar despre spiritualitatea părintelui Dumitru Stăniloae și actualitatea propunerii mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului de înființare a unei Societăți Biblice Ortodoxe în România va vorbi miercuri, 28 noiembrie, diac. Prof. dr. Ioan Caraza.





