Întâlnire locală pentru planificare strategică în Arhiepiscopia Timișoarei

Cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului și cu purtarea de grijă a PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei la 03 aprilie 2012 în sala de festivități a Centrului eparhial din Timișoara a avut loc întâlnirea locală pentru planificare strategică din cadrul proiectului FORTE în Arhiepiscopia Timișoarei, după cum ne informează mitropolia-banatului.ro. Au fost vizate și analizate din perspectiva planificării strategice domeniile economic, cultural și social din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei. Participanții la această întâlnire au identificat punctele tari și punctele slabe pentru domeniile și subdomeniile alese în Arhiepiscopia Timișoarei, precum asigurarea resurselor financiare pentru activitățile eparhiei și eficiența cheltuielilor efectuate la diversele niveluri ale eparhiei, a fost pus în dicuție Învățământul religios (preșcolar, școlar, universitar), activitatea de editură și tipografie, prin care se urmărește promovarea mesajului Bisericii prin intermediul ofertei activității de editură și tipografie; relația cerere-ofertă pentru produse editoriale și de tipografie; calitatea publicațiilor etc. Totodată a fost luat în discuție nivelul de profesionalizare și specializare a personalului rețelei de servicii sociale ale eparhiei, dezvoltarea de servicii sociale în cadrul unităților administrative gradul de informare și pregătire a protopopiatelor și parohiilor pentru dezvoltarea de servicii sociale; funcționarea comitetelor parohiale; acordarea de sprijin din partea Centrului eparhial etc.

Proiectul FORTE este implementat de Federația Filantropia în nouă eparhii ale Patriarhiei Române, începând din septembrie 2010. Partenerii în proiect sunt: Patriarhia Română, Instituto de Formacion Integral (Spania) și Global Comercium Development. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…