Întâlnirea profesorilor de Drept canonic, la Sibiu

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc marți, 27 mai, întâlnirea profesorilor de Drept canonic din Patriarhia Română, informează Ziarul Lumina. Scopul întâlnirii a fost acela de a demara proiectul de elaborare a unui manual de Drept canonic pentru toate facultățile din țară.

„Din inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a început redactarea unor manuale pentru toate disciplinele teologice predate la Facultățile de Teologie din Patriarhia Română. La Sibiu a avut loc, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, prima întâlnire a profesorilor titulari de Drept canonic și, în cadrul acesteia, am demarat lucrarea deosebit de importantă și delicată de a redacta un manual unitar pentru această disciplină. Am discutat asupra acestui proiect, asupra metodologiei, asupra cuprinsului manualului de Drept canonic ortodox, iar întregul cuprins s-a împărțit între profesori. Vom redacta în perioada următoare părți din manual, pe care le vom aduna la un loc, încât să dăm manualului un caracter unitar. Vom avea nevoie de timp, dar sperăm că vom duce până la capăt această misiune deosebită a Bisericii”, ne-a spus pr. conf. univ. dr. Irimie Marga de la Facultatea de Teologie din Sibiu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…