Întâlniri catehetice pentru copiii din Săvinești

Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești din județul Neamț are în desfășurare o serie de parteneriate educaționale cu parohiile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate și „Sfântul Nicolae” Conțești din Girov în cadrul cărora s-au organizat mai multe activități de educație religios-morală în rândul elevilor, informează „Ziarul Lumina”.

Miercuri, 27 martie 2013, în cadrul acestui parteneriat, a avut loc o întâlnire catehetică între elevii claselor gimnaziale și părintele Ștefan Zaharia de la Conțești. La inițiativa profesorului de religie Sorin Amariei Cosma, subiectul discuției a fost „Importanța pomenirilor. Proscomidia”. „Copiii au avut ocazia de a afla simbolistica proscomidiei, dar mai ales rolul pomenirilor din cadrul proscomidiei. A fost probabil o ocazie unică de a vedea ce face părintele în altar, ei fiind foarte receptivi și venind în întâmpinare cu numeroase întrebări, factor care ne adeverește că activitatea a fost potrivită pentru perioada acesta, știind că în sâmbetele din Postul Mare se săvârșește Sfânta Liturghie și pomenirea morților”, a subliniat Sorin Amariei Cosma, profesor de religie la Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești.

Ca o prelungire a evenimentului, dar și ca parte a programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, luni, 1 aprilie 2013, elevii au avut prilejul întâlnirii cu preoții Petru Munteanu din Săvinești, Ștefan Zaharia de la Conțești și Mihai Meraru de la parohia „Izvorul Tămăduirii” Dragomirești. Tema a fost „Întâlnire cu duhovnicul”, iar timp de 90 de minute copiii au adresat întrebări și au vizionat un film tematic.

„Prin rânduiala Bunului Dumnezeu, aceste activități și-au găsit locul în Postul Mare, astfel încât elevii au avut prilejul de a intra în dialog cu duhovnicul lor și cu preoții invitați, apropiindu-se, prin acest moment și prin învățăturile prezentate, de tainele Spovedaniei și Împărtășirii. Asemenea acțiuni sunt un foarte bun argument privind importanța orei de religie ca rod al așteptărilor pe care familia și societatea în general le au de la aceasta,” a adăugat profesorul Sorin Amariei Cosma.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…