Întâlnirile catehetice de la Biserica Sf. Ecaterina

Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat astăzi, 17 noiembrie 2011, prima întâlnire catehetică din acest an școlar. Ca și la celelalte ediții, cateheza se desfășoară la Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Pr. insp. Adrian Niță de la Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul, Arhiepiscopia Bucureștilor a precizat pentru TRINITAS TV: „De fiecare dată când lucrăm cu tinerii constatăm că o temă deschide alte pagini și alte teme. Sunt foarte importante pentru noi aceste noi teme care se nasc în discuția pe care o avem, deoarece îi aduce din nou pe copii cu întrebări și cu alte probleme pe care le au și ei. De aceea, orice temă am aborda noi în relația cu tinerii scopul nostru este să-i interesăm să intre într-o relație cu Dumnezeu, să-i deprindem cu relația cu Dumnezeu”.

La întrunire au fost prezenți elevi din cadrul Colegiului Economic „Viilor” din Capitală.

Întrunirile catehetice sunt organizate de Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor bilunar, la acestea participând liceeni din Capitală.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…