Una dintre deciziile majore pe care Sfântul Constantin cel Mare le-a luat în cursul domniei sale a constat în mutarea capitalei Imperiului Roman de la Roma la nou-întemeiatul oraș Constantinopol, situat pe locul anticului Byzantium. Argumentele care au stat la baza deciziei sale, controversele create, precum și etapele dezvoltării noii capitale vor constitui elementele principale ale materialului de față.
Istoria îndelungată a Romei drept capitală a Imperiului Roman cuprinde aproape unsprezece secole (753 î.Hr. – 330 d.Hr.). Desigur, în tot acest timp, au existat și alte încercări de înlocuire a acestui oraș grandios cu un altul care să deservească mai bine interesele economice, politice și sociale ale vastului conglomerat care alcătuia Imperiul Roman. Roma se afla într-o zonă unde putea fi atacată cu greutate. Orice invadator era nevoit să treacă mai întâi Munții Alpi sau să forțeze o pătrundere prin intermediul navelor de luptă. Prima variantă întrebuința orice efort militar din partea atacatorului, deoarece Munții Alpi erau greu de trecut și, chiar dacă această etapă era adusă la bun sfârșit, așa cum a reușit Hannibal, faimosul general cartaginez care a nimicit în drumul său spre glorie o serie de armate romane și care a străbătut inclusiv teribilele trecători înguste din regiunea menționată, după acest moment epuizant exista pericolul de a rămâne fără animale de transport și fără resurse alimentare necesare hrănirii trupelor. Cea de-a doua variantă, a atacului pe mare, a fost anihilată rapid de populația romană prin instaurarea unei veritabile hegemonii în special după distrugerea Cartaginei, principalul adversar din Marea Mediterană. Apoi, prin cucerirea Greciei, statul roman a reușit să se extindă și în partea de est a bazinului mediteraneean, desăvârșind astfel puterea sa comercială prin intermediul flotei sale imense. Roma era un centru comercial înfloritor, greu atacabil, din care se puteau coordona principalele direcții comerciale către alte state. Cu toate acestea, tocmai elementele care au condus la creșterea prestigiului Romei urmau să se dovedească principalele cauze ale declinului acesteia. Extinderea vertiginoasă a Imperiului Roman a condus armatele acestuia tot mai departe de capitală. În speță, prin anexarea ținuturilor galice, care formează Franța de astăzi, Roma era protejată de orice invadator care ar fi dorit să o atace prin traversarea Alpilor. Cu toate acestea, pericolul invadării s-a mutat în Răsărit, unde perșii constituiau acum principalul adversar de calibru al imperiului. Împărații romani au început să viziteze din ce în ce mai rar capitala statului, deoarece interesul lor militar și economic se mutase în Răsărit. În Apus, Imperiul Roman își spulberase rivalii. În Răsărit, nu. De altfel, unii uzurpatori găseau prilejul potrivit de a se proclama împărați tocmai când titularii de drept se aflau în campanii prelungite în Răsărit, cum a fost și cazul lui Maxentius, care a profitat de erorile săvârșite de Galerius. În mod evident, Constantin cel Mare nu își permitea să facă o greșeală similară, așa că a ales să schimbe capitala imperiului.
Byzantium, un mic oraș din Răsărit
Alegerea efectuată de Constantin cel Mare pentru locul noii capitale a imperiului poate să ne mire, deoarece orașul în sine era extrem de mic și suferise cu doar un secol în urmă represalii severe din partea lui Septimius Severus, care îl distrusese aproape complet din cauza sprijinului oferit unui uzurpator. Cu toate acestea, locul strategic pe care îl ocupa Byzantiumul era de netăgăduit. Orașul era greu de atacat și cucerit datorită locației sale și permitea, de asemenea, efectuarea unui comerț înfloritor, mult mai ușor de întreținut de vreme ce interesele economice ale Imperiului Roman se mutaseră către Răsărit. Era și mult mai aproape de Egipt, principala sursă de grâne a imperiului. Cu toate acestea, orașul nu a fost prima variantă aleasă de Constantin cel Mare. El dorise la început Naissus, localitatea sa natală, iar apoi își mutase gândul către Serdica (Sofia de astăzi) și Tesalonic. În continuare, se orientase către ruinele vechiului oraș al Troiei și chiar a dispus construcția porților aici, dar, în urma unui vis primit de la Dumnezeu, a decis să se orienteze către Byzantium (vezi amănunte la A.A. Vasiliev, „Istoria Imperiului Bizantin”, trad. Ionuț Alexandru-Tudorie, Vasile-Adrian Carabă, Sebastian-Laurențiu Nazâru, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 102).
Decizia de construire în acest loc a noii capitale a fost luată în cursul anului 324 d.Hr., iar finalizarea lucrărilor s-a petrecut pe data de 11 mai 330. Construcția Constantinopolului a avut loc, așadar, în aproape șase ani, depășind orice imaginație. Trebuie să remarcăm, așa cum observă și istoricul A. A. Vasiliev, că forța de muncă întrebuințată a depășit câteva zeci de mii de oameni, nu mai puțin de 40.000 de soldați goți fiind implicați în finalizarea lucrărilor de construcție. În ceea ce privește populația noii capitale a imperiului, aceasta se ridica la aproximativ 200.000 de oameni în secolul al IV-lea.
Constantinopol, nou centru cultural
Mutarea capitalei imperiale de la Roma la Constantinopol a constituit, așadar, încheierea practică a unui gând pe care majoritatea împăraților romani îl nutriseră în trecut. Dioclețian a fost cel mai aproape să își împlinească acest gând dintre predecesorii Sfântului Constantin cel Mare, dar a renunțat în timp la ideea de a transforma Nicomedia, orașul său de reședință, în noua capitală imperială. Constantin cel Mare, după ce și-a încheiat campania de unificare a Imperiului Roman, a considerat că decizia potrivită la momentul respectiv era de a schimba capitala, în special deoarece nu urma să se întoarcă prea curând în Roma. Situația politică și economică încuraja această mutare, cu toate că s-a dovedit extrem de costisitoare. De asemenea, dacă ar fi să îi dăm crezare istoricul rus F. Uspenski, prin acest gest, împăratul Constantin cel Mare „a salvat cultura antică și a creat un mediu favorabil pentru răspândirea creștinismului” (apud A. A. Vasiliev, op.cit., p. 104). Desigur, nu putem nega valoarea culturală pe care Constantinopolul urma să o aibă și valențele spirituale care s-au legat și încă se mai leagă de acest oraș impunător, chiar dacă în prezent se află sub dominație islamică. Prin crearea Constantinopolului, Constantin cel Mare a schimbat valențele culturale ale vremii sale, a instaurat un nou centru economic și comercial pe plan global la vremea respectivă și a demonstrat din nou calitățile sale administrative și strategice. Poziția inexpugnabilă a Constantinopolului, calitatea sa de centru comercial și capacitatea de sinteză creatoare a locuitorilor săi de seamă au condus la o istorie de peste unsprezece secole, depășind astfel durata de viață a vechii capitale. Putem afirma că Sfântul Constantin cel Mare trebuie apreciat nu doar pentru rolul său în răspândirea creștinismului, ci și pentru cel jucat în dezvoltarea culturii universale. (Articol semnat de Adrian Agachi și publicat în cotidianul „Ziarul Lumina” din data de 31 octombrie 2013)
