Întrunirea Consiliului Eparhial și a Adunării Eparhiale, în Arhiepiscopia Târgoviștei

La Reședința Eparhială a Arhiepiscopiei Târgoviștei, au avut loc astăzi, 27 ianuarie, lucrările anuale ale Consiliului Eparhial și Adunării Eparhiale din Arhiepiscopia Târgoviștei, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Evenimentul a debutat cu ședința de lucru a Consiliului Eparhial și a continuat, după aceea, cu slujba Te Deum-ului, oficiată la Paraclisul Reședinței. Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, în calitate de președinte, a deschis lucrările sesiunii Adunării Eparhiale, evidențiind, în cuvântul său, solemnitatea momentului și făcând o succintă evaluare a activității sectoarelor administrative ale Arhiepiscopiei Târgoviștei în anul 2010. De asemenea, au fost prezentate provocările misiunii Bisericii în societatea contemporană, dar și evenimentele care vor marca viața bisericească din Eparhia Târgoviștei în anul 2011.

Lucrările au continuat, în cadrul comisiilor de specialitate, cu prezentarea rapoartelor referitoare la activitatea bisericească pe anul 2010, după care, acestea au fost prezentate în plen și adoptate, ca hotărâri ale Adunării Eparhiale. S-au dezbătut și aprobat obiectivele pe care Arhiepiscopia Târgoviștei și le-a propus pentru anul 2011, an care va sta sub semnul celebrării Sfântului Botez și al Sfintei Cununii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…