Miercuri, 14 martie, preoții din cadrul Cercului pastoral „Hotarele’, Protoieria Herăști, au săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în biserica Parohiei Hotarele I, după cum informează episcopiagiurgiului.ro. Pentru că acest moment liturgic a fost unul inedit pentru majoritatea credincioșilor prezenți, la finalul slujbei PC. Pr. Protoiereu Adrian Cazacu a explicat această rânduială și motivul pentru care ea se săvârșește în săptămânile Postului Mare.
De asemenea, pentru că este început de primăvară, preoții și credincioșii prezenți s-au rugat pentru ca Bunul și Milostivul Dumnezeu să binecuvânteze muncile agricole și să ocrotească pe cei ce cu trudă dau la iveală bogăția pământului. Nu în ultimul rând, s-au înălțat rugăciuni pentru ca perioada de post în care ne aflăm să fie plină de folos duhovnicesc.
Tot cu acest prilej, preoții și credincioșii comunei Hotarele au ținut să mulțumească venerabilei învățătoare Ioana Logofătu, pentru dragostea și priceperea cu care a format anii de-a rândul generații și generații de tineri, oferindu-i în semn de prețuire o Sfântă Scriptură.





