Timp de două zile, în cadrul Simpozionului național intitulat „Calea Mântuirii” s-a încercat evidențierea importanței pastoral-misionară și culturală a Presei bisericești în Ortodoxia românească. Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române a fost reprezentat la eveniment de o delegație condusă de Părintele Consilier patriarhal Nicolae Dascălu, Director coordonator.
Mai multe detalii despre acest eveniment a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Ioan Tulcan, decanul Facultății de Teologie din Arad: „Au fost câteva momente deosebit de importante care nădăjduim că înseamnă sau vor însemna pentru toți participanții la acest Simpozion național pe de o parte o conștientizare a ceea ce s-a împlinit mai ales în ultimii douăzeci de ani de după 1989 în planul Presei bisericești. Pe de altă parte trebuie să conștientizăm exigențele deosebite pe care le implică asumarea Presei bisericești. În același timp, să fim conștienți de perspectivele pe care această presă trebuie să le aibă în viitorul imediat și mai îndepărtat”.
Mai multe referate au fost prezentate astăzi, 29 aprilie, în cadrul cărora au fost abordate diferite aspecte din trecutul și prezentul publicației „Calea Mântuirii”. Totodată, a avut loc masa rotundă intitulată „Presa bisericească în Ortodoxia românească contemporană: direcții, exigențe, perspective”, informează TRINITAS TV.
Simpozionul Național „Calea Mântuirii” a fost dedicat împlinirii a zece ani de la reeditarea săptămânalului Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad și a fost organizat de către această instituție.





