In cuvantul de invatatura rostit la slujba Vecerniei oficiate aseara la Biserica ‘Sfantul Toma’, din cartierul Alexandru cel Bun din Iasi, sfant pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a subliniat cat este de important faptul ca cei care se roaga lui Dumnezeu sa creada cu adevarat in existenta Sa si, mai ales, sa simta prezenta divina in viata lor: ‘Toata aceasta credinta se bazeaza pe aceasta legatura duhovniceasca, spirituala, cu Dumnezeu Cel nevazut. Sf. Apostol Petru spune: ‘Voi iubiti pe cel pe care nu-L vedeti, pe Iisus Hristos, si veti primi rasplata credintei voastre, fericirea vesnica. Ca noi nu am crede in Dumnezeu, nu ne-am ruga inaintea lui Dumnezeu, pentru ca nu-L vedem’. Noi simtim ca este prezent si vederea prin credinta nu este doar deductie intelectuala, ca Dumnezeu trebuie sa existe intrucat orice opera are un autor, ci ea se bazeaza si pe simtirea duhovniceasca a prezentei lui Dumnezeu in sufletul celui care se roaga’. La finalul cuvantului de invatatura rostit aseara la slujba Vecerniei, IPS Mitropolit Daniel a evidentiat actiunile social-filantropice desfasurate la acest sfant lacas: ‘La aceasta Biserica, paralel cu zidirea bisericii din ziduri de caramida, se desfasoara si o zidire duhovniceasca prin opera misionara de educatie a tinerilor, de ajutorare a celor nevoiasi, de incurajare a celor disperati si de umanizare, de induhovnicire, de sensibilizare a oamenilor care au nevoie de mai multa intelegere a vietii ca fiind in comuniune de iubire cu Dumnezeu si cu semenii. Deci, felicitam aceasta parohie nu numai pentru lucrarea de zidire a bisericii vazute, ci si pentru lucrarea de zidire a Bisericii nevazute, dar reale, din sufletele oamenilor’. Biserica ‘Sf. Apostol Toma’, din cartierul iesean Alexandru cel Bun, se afla inca in constructie, slujba de sfintire a locului fiind oficiata in ziua de 4 mai 1997, de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…