In cuvantul de invatatura, IPS Daniel a subliniat semnificatiile pericopei evanghelice din Duminica de astazi, in care ni se prezinta inca o minune a Mantuitorului Hristos, facuta pentru ca oamenii sa inteleaga ca Iisus este atat Fiul lui Dumnezeu, dar si Fiul Omului: ‘Inainte de a vindeca pe un paralizat de boala sa, Mantuitorul pronunta iertarea pacatelor sale. Nu totdeauna boala este urmarea pacatului. Adesea
Dumnezeu ingaduie bolile ca sa ne fereasca de pacat si ingaduie bolile pentru ca sa intelegem mai bine pe cei bolnavi si sa pretuim mai mult darul sanatatii. Exista insa si cazuri in care boala trupeasca este urmarea pacatului sufletesc. Sfintii Parinti au numit pacatul ‘boala a sufletului’. Ori de cate ori pacatuim ne imbolnavim sufleteste, iar uneori si trupeste. Deci, Mantuitorul Iisus Hristos, in Evanghelia de astazi,
vindeca mai intai sufletul de pacate zicand ‘Fiule, iertate iti sunt pacatele tale’, iar apoi spune bolnavului, slabanogului, sau paralizatului scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta!’ IPS Daniel a subliniat apoi necesitatea si importanta pe care pocainta o are pentru mantuirea sufletelor oamenilor: ‘Mantuitorul Iisus Hristos a inteles pocainta tainica a pacatosului bolnav. Foarte adesea noi gresim, dar nu ne pocaim de bunavoie pentru pacate. Atunci, Dumnezeu ingaduie
ca sa fim lipsiti, pentru o vreme, de libertate sau de
sanatate. De aceea, trecem prin necazuri, prin boli, iar toate acestea ne indeamna sa ne pocaim mai mult, sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu, pentru ca El este
Izvorul vietii si al mantuirii’. De asemenea, IPS Parinte Mitropolit Daniel s-a referit si la o invatatura deosebita care reiese din pericopa evanghelica citita astazi: fiecare credincios sa se roage pentru aproapele sau, pentru ca la randul lor, apropiatii sa se roage pentru el: ‘Cel mai frumos lucru in viata, cel mai frumos comportament in viata este sa stii sa-ti faci prieteni rugatori, credinciosi, sa-ti cresti copiii in credinta, ca sa se roage pentru vindecarea ta atunci cand esti in neputiinta, sa-ti faci prieteni vecinii si sa te rogi pentru ei si sanatatea lor si binele lor, pentru ca si ei sa se roage pentru tine. Sa-ti faci rudele credincioase, sa le ajuti sa creada mai mult in Dumnezeu, ca atunci cand ai nevoie de ajutorul si credinta lor ele sa te ajute la vindecare nu numai cu medicamente, ci si cu ‘rugaciune’. La finalul cuvantului de invatatura, IPS Daniel a felicitat parohia ‘Nasterea Maicii Domnului, Sf.Prooroc Ilie si Sf. Nectarie’ din Iasi, precum si celelalte parohii din cadrul Arhiepiscopiei si din alte
eparhii ale tarii, care au trimis ajutoare pentru familiile afectate de inundatii. Tot la sfarsitul Sfintei Liturghii, IPS Daniel l-a hirotesit iconom stavrofor pe parintele Petru Lehaci, parohul Bisericii ‘Nasterea Maicii Domnului, Sf. Prooroc Ilie si Sf. Nectarie’, din Iasi. De asemenea, mai multi enoriasi din aceasta parohie au primit distinctii de vredncicie, din partea IPS Parinte Mitropolit Daniel. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Daniel,
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a subliniat necesitatea existentei de biserici in fiecare localitate. Referindu-se la incurajarea lucrarilor de constructie a bisericilor, IPS Parinte Mitropolit Daniel a dat exemplul unor romani din Bucovina care, dupa primul razboi mondial, au migrat in Canada si prin eforturi proprii si-au ridicat mai intai biserica si apoi si-au ridicat case: Dupa primul razboi mondial, din ratiuni economice, credinciosi romani, din zona Boian-Bucovina, au migrat in Canada. Acolo li s-a dat pamant si unelte si li s-a spus sa-si faca sat. La fel au primit si alti oameni, de alte etnii. Spre deosebire, insa, de celelalte grupuri de oameni, care mai intai si-au facut case pentru locuit, romanii si-au zidit mai intai biserica. Au stat in bordeie facute in pamant si mai intai au ridicat biserica. Dupa aceea, si-au construit fiecare casa proprie. Este un exemplu unic, de credinta de care au dat romanii dovada: au pus credinta in centrul vietii lor si au ridicat mai intai biserica, ca sa reprezinte izvor de binecuvintare pentru toata localitatea lor.