IPS Mitropolit Daniel a oficiat astazi Sf. Liturghie si slujba de sfintire a unui nou corp de chilii de la Manastirea Popauti, care are hramul Sf. Ierarh Nicolae. Parintele Luca Diaconu, staretul manastirii, ne-a oferit detalii in legatura cu evenimentul de astazi de la aceasta manastire: ‘La Manastirea Popauti, unde se implinesc 509 ani de cand Stefan cel Mare si Sfant a fondat aceasta manastire, a participat, slujind impreuna cu noi, IPS Mitropolit Daniel cand, in timpul Sf. Liturghii, a avut o hirotonie in diacon si una in preot si doi preoti pe care i-a facut iconomi stavrofori, ei fiind profesori la Seminarul Teologic din Botosani. Soborul a fost din stareti din judetul Neamt si alti preoti din judetul Botosani. A fost o zi cu totul deosebita, lume foarte multa, iar IPS Daniel a vorbit foarte frumos despre Sf. Ierarh Nicolae, de aspectul caritativ legat de milostenie si de indreptator al credintei Sfantului Ierarh Nicolae. Apoi, am sfintit corpul al doilea de chilii, care este si pentru oaspeti si pentru saraci, si o biblioteca din manastire’.
Parintele Luca Diaconu ne-a vorbit si despre colecta organizata astazi la Manastirea Popauti, la fel ca si in celelalte lacase de cult din Arhiepiscopia Iasilor. Apelul pentru o asemenea actiune umanitara a fost lansat duminica trecuta de catre IPS Mitropolit Daniel pentru ajutorarea sinistratilor din Pascani: ‘La sfarsitul slujbei, imediat s-a dat anafura si s-a facut aceasta colecta, pentru ca IPS Daniel a spus de cazul grav de la Pascani, iar botosanenii au raspuns pe masura la ajutorarea celor sinistrati in urma inundatiilor din acest an, cazand in aceste necazuri, botosanenii fiind sensibilizati de necazurile celor din Pascani’.