La distanța celor 40 de ani care ne despart de trecerea la cele veșnice a episcopului-vicar Irineu Crăciunaș Suceveanul (†19 ianuarie 1973), putem reafirma, cum spunea odinioară marele mitropolit al Moldovei Iustin Moisescu, că rămâne în amintirea noastră cu chipul și numele de bunul Irineu. După cuvintele Sfintei Scripturi, numele cel bun rămâne în veac. Așa cum semnifică și numele său, Irineu Crăciunaș a fost un om al păcii, concordiei și bunăvoinței. Această stare de liniște a împrumutat-o, poate, și din tăcerea și frumusețea munților care-i ocrotesc satul natal, Sadova, cu înalte creste și codri fermecători, nu prea departe de orașul Câmpulung Moldovenesc, din județul Suceava.
Cu ani în urmă am poposit la Sadova, pe urmele episcopului Irineu, și am văzut locurile unde a crescut, casele rudelor, dar și mormintele părinților și ale fraților săi. Părintele paroh, Simeon Mândrilă, mai mic decât mine în vremea studiilor la Seminarul de la Neamț, mi-a fost ghid în universul sadovian, neuitând să-l pomenească adeseori pe regretatul episcop care s-a născut în această zonă de poveste a dulcei Bucovine.
La Sadova, loc primitor și inspirator pentru numeroși oameni de cultură și iubitori de celest, a îndrăgit episcopul Irineu, de mic copil, frumusețile sufletului românesc. Purta la școală costumul național, cu cămașă lungă, brodată de mama sa, veșmânt de care nu s-a despărțit multă vreme și pe care l-a avut chiar și-n vremea studenției, la Institutul Teologic din Sibiu.
M-am dus la Sadova și pentru a împlini o datorie de suflet pe care o aveam încă din anii ț80, de la Mănăstirea Neamțului.
Vara, în apropierea sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, un autocar sau două cu oameni credincioși de la Sadova veneau special la Neamț și săvârșeau pomenirea (panihida) la mormântul episcopului, aflat în cimitirul străvechii mănăstiri.
Uneori rămâneau peste noapte, alteori plecau în aceeași zi, îndeplinindu-și cu multă grijă această dorință de a săvârși parastasul pentru consăteanul lor.
Nu știu dacă episcopul Irineu a lăsat vreun testament în care dorea să fie îngropat la Neamț. Simțindu-și sfârșitul aproape, după o perioadă de cumplită boală și suferință, tânărul vlădică ar fi putut cere să fie dus la una din mănăstirile Bucovinei, mai aproape de casa părintească. Personal cred că locul de la Neamț a fost ales de mitropolitul Iustin Moisescu, care iubea mult mănăstirea și trudise acolo, ani la rând, săvârșind ample lucrări de reparație și înfrumusețare.
Mai știu din spusele preotului fălticenean Gheorghe Baltag că în zilele înmormântării episcopului, troiene cât casa s-au așezat peste Moldova. Deși Neamțul nu era prea departe de localitatea natală a vlădicului Irineu, zăpezile au împiedicat pe mulți să fie prezenți la slujba înhumării, din ziua de 21 ianuarie 1973.
La Mănăstirea Neamț și mai târziu la Sadova, am cunoscut câteva persoane din familia Crăciunaș. Oameni simpli, dreptcredincioși, legați de tradițiile satului bucovinean, cu trăiri sincere și vorbe puține, având cumințenie și modestie multă.
Am apreciat această permanentă aducere aminte și pomenire a episcopului Irineu Crăciunaș, care în acest mod a rămas prezent, încă multă vreme, în comunitatea de la Sadova, unde-și avea obârșia.
Episcopul Irineu dăinuie și-n amintirea monahilor din Moldova ca un ierarh binevoitor și cald, un om al reflecțiilor și lucrărilor de taină, iubitor al slujbelor și al isihiei, oaspete drag alături de mari oaspeți ai Bisericii din acele timpuri. Mitropolitul Iustin și-a găsit în el un bun reazem, colaborator și chiar prieten apropiat, încredințându-i numeroase misiuni și participări la slujbe arhierești, sfințiri de biserici și mănăstiri, la evenimente eclesiale și nu numai.
Multe sfinte lăcașuri din Mitropolia Moldovei și Bucovinei îl păstrează în hrisoave, pisanii și pomelnice, aducându-și aminte de prezența sa discretă, aducătoare de binecuvântare.
Lângă Fălticeni, la Parohia Slatina, nu departe de voievodala mănăstire cu același nume, îndată după isprăvirea picturii de către arhimandritul Sofian Boghiu, era așteptat la sfințire mitropolitul Iustin Moisescu. Participarea la o conferință peste hotare l-a împiedicat să fie prezent, dar l-a delegat pe episcopul Irineu, care a oficiat alături de episcopul-vicar patriarhal Antonie Ploieșteanul (Plămădeală), prieten vechi al familiei parohului. Preotul Petru Ciobanu și preoteasa Angela își amintesc mereu de vizitele blândului și modestului episcop. Prezența a doi arhierei în anul 1971 la o biserică de enorie însemna foarte mult, și acest lucru vorbește de la sine, neavând nevoie de prea multe comentarii.
Episcopul Irineu Crăciunaș Suceveanul a făcut mult bine celor aflați în greutăți, era milostiv, știind că măsura iubirii creștine este iubirea fără măsură. A ajutat, în diferitele trepte ale slujirii sale, după măsura posibilităților, pe toți cei care-i băteau la ușă, i-a ascultat, miluit și povățuit cu părintească și pilduitoare dragoste.
În perioada cât a slujit în treapta de vicar eparhial, ca arhimandrit și episcop, a poposit în marile mănăstiri ale eparhiei, le-a cercetat istoria, a întocmit studii și articole referitoare la vestitele fresce care împodobesc lăcașurile din nordul Moldovei, a scris mult pe aceste teme, fiind preocupat în mod deosebit de Morală, ca disciplină (latură) a Teologiei.
Multe din lucrările sale au rămas în manuscris, iar revista Mitropoliei Moldovei și Sucevei i-a publicat, în decursul anilor, o parte din aceste osteneli ale tinereții lui.
Vlădica Irineu Crăciunaș (Suceveanul), episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a născut la 6 octombrie 1928, în comuna Sadova, județul Suceava, într-o familie de țărani cinstitori de Dumnezeu, care i-au oferit o educație frumoasă în familie, dând dovadă, pe parcursul scurtei sale vieți, de alese virtuți pe care le-a cultivat în anii de școală și în cei de slujire a Bisericii. La botez a primit numele Gavril, fiind al treilea din cei patru copii ai familiei.
A urmat școala primară în localitatea natală, după care s-a înscris la Liceul Dragoș-Vodă din Câmpulung Moldovenesc, ale cărui cursuri le-a finalizat în anul 1948. Simțind încă de timpuriu vocație pentru slujirea celor sfinte, între anii 1948 și 1952 a fost student la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (devenind licențiat în anul 1952). Preocuparea pentru studiul și cercetarea teologiei l-a determinat să se înscrie, în anul 1953, la studiile doctorale din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din București, dovedindu-se unul dintre cei mai preocupați și străluciți tineri care urmau cursurile în acea perioadă la institutul bucureștean.
Între timp, mai exact la 14 septembrie 1952, de ziua Înălțării Sfintei Cruci (Cruce pe care avea să o poarte cu destoinicie și responsabilitate pe tot parcursul scurtei sale vieți), a primit chipul îngeresc la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, prin rugăciunile mitropolitului Nicolae Bălan, ierarh care l-a apreciat și susținut în mod deosebit pe tânărul monah Irineu.
Numeroasele daruri sufletești, dar și firea sa caldă și binevoitoare l-au recomandat noului mitropolit al Ardealului, Iustin Moisescu, devenit în scurt timp mitropolit al Moldovei și Sucevei. După ce a slujit în perioada 1 noiembrie 1954 – 1 octombrie 1956 ca ierodiacon la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, și ulterior între 1 octombrie 1956 și 15 ianuarie 1958 ca asistent-duhovnic la Institutul Teologic din Sibiu, mitropolitul Iustin l-a chemat să slujească în Administrația Centrului eparhial Iași, unde a avut mai multe ascultări. Între 15 ianuarie 1958 și 1 aprilie 1962 a fost șef de serviciu la Arhiepiscopia Iașilor (coordonatorul Serviciului Personal) și între 1 aprilie 1962 și 1 iunie 1969, vicar-administrativ al aceleiași eparhii. Apoi, între 1 iunie 1969 și 19 ianuarie 1973, a fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Irineu Crăciunaș a fost ultimul beneficiar al burselor oferite, într-o lungă perioadă, cu mare generozitate de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (între bursieri numărându-se cunoscuți profesori de teologie, clerici monahi și de mir, ostenitori în administrația eparhială etc.) și apoi primul ucenic al mitropolitului Ardealului, Iustin Moisescu, care l-a numit duhovnic la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu.
La propunerea și cu recomandarea mitropolitului Moldovei Iustin Moisescu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu patriarhul Justinian Marina, l-a ales pe tânărul și evlaviosul vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, Irineu Crăciunaș, în treapta de episcop-vicar al amintitei eparhii, hirotonia fiind oficiată la 1 iunie 1969, în măreața Catedrală de la Iași.
Erudiția sa și bogatele cunoștințe teologice l-au impulsionat să publice mai multe articole și studii, abordând cu precădere teme ale Teologiei morale, dar și de Istorie și Artă creștină, dintre care amintim: Responsabilitatea morală; Rolul voinței în viața morală; Îndrumătorul duhovnicesc și ucenicul, după Sfinții Părinți; Dreptate, pace, bucurie; Învățătura ortodoxă despre pocăință; Aspectul moral al răscumpărării în cele trei confesiuni creștine; Fericiți făcătorii de pace; Relația dintre oameni și formele ei de manifestare în viața morală; Porunca păcii; Slujire frățească; Preotul profesor Emil Voiutschi; Mitropolitul Veniamin Costachi ca teolog; Vechea pictură bisericească din Moldova (sec. XV-XVIII); Andrei Rubliov; Mănăstirea Neamț, lavra monahismului ortodox; Pictura bisericii de la Mănăstirea Moldovița; Acțiunea de reparație și restaurare a monumentelor istorice bisericești; Bisericile cu pictură exterioară din Moldova; Temele iconografice reprezentate în pictura exterioară din Moldova; Acatistul Maicii Domnului în pictura bisericească din Moldova; Pictura bisericii de la Mănăstirea Cetățuia, precum și numeroase reportaje, însemnări, recenzii și note bibliografice. Multe scrieri, și mai ales lucrarea de doctorat, au rămas în manuscris.
Când avea 44 de ani, o suferință necruțătoare i-a măcinat trupul și l-a doborât fără milă, într-o perioadă când Biserica aștepta foarte mult de la el. Părinții de la Catedrala mitropolitană din Iași, contemporani cu evenimentele, îmi spuneau că nu l-au văzut niciodată pe mitropolitul Iustin atât de îndurerat cum a fost în zilele despărțirii de episcopul-vicar Irineu Suceveanul.
Înmormântarea bunului episcop Irineu, după cum era numit de contemporani, a avut loc în ziua de 21 ianuarie a anului 1973, în străvechea lavră a Neamțului (pe care a prețuit-o în chip vădit), într-un ales sobor de ierarhi, dintre care amintim: mitropolitul Moldovei Iustin Moisescu, episcopul vicar-patriarhal Antim (ca delegat al patriarhului Justinian Marina), episcopul Teofil Herineanu al Clujului, episcopul Vasile Coman al Oradiei, Episcopul-vicar Gherasim Constănțeanul și Arhiereul-vicar Eftimie Bârlădeanul. Din sobor au mai făcut parte stareți ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, consilieri de la Centrul eparhial Iași, reprezentanți ai unor eparhii din Patriarhia Română, pr. prof. Orest Bucevschi, pr. prof. Mircea Păcurariu, pr. prof. Ștefan Alexe ș.a. Au fost de față reprezentanți ai autorităților de stat, numeroși monahi și clerici și mulțime de credincioși. Unii dintre ei au parcurs distanțe apreciabile pe jos, din pricina zăpezilor, arătând astfel respectul ce-l purtau vrednicului ierarh.
În timpul șederii mele la Mănăstirea Neamț l-am vizitat aproape în fiecare zi pe episcopul Irineu în casa cea de lut, aflată în apropierea Bisericii Bogoslovului din cimitirul lavrei. O liniște adâncă, dar și o tristețe fără margini înconjura mormântul episcopului celui bun, care se bucură acum, pentru ostenelile ce le-a împlinit, întru bucuria Stăpânului său, din lumea fără durere și fără suspin.
Irineu Crăciunaș a fost un ierarh minunat și împodobit cu alese virtuți, un om al păcii și al lucrării de taină, un împlinitor al cuvintelor Evangheliei și al bunătății desăvârșite. A rămas de la el un nume bun și o frumoasă, nepieritoare amintire. (Articol apărut sub semnătura Preacuviosului Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei și publicat în săptămânalul „Ziarul Lumina” din data de 24 ianuarie 2013)
