La Baia Mare, Biserica ‘Sf. Vasile cel Mare’ este in sarbatoare

Parohia a fost infiintata in prima jumatate a anului 2000, in urma cu o saptamana fiind sfintit demisolul lacasului. Parintele Mircea Daraban, parohul bisericii, ne-a oferit detalii despre aceasta parohie: ‘Din 23 aprilie 2000 pastoresc aceasta sfanta si de Dumnezeu pazita parohie. Infiintata, ca si alte parohii noi, prin rearondarea orasului Baia Mare, pentru o revitalizare a vietii ortodoxe in acest municipiu. Parohia este mai modesta, credinciosi mai putini care, asa cum spune PS Episcop, ori de cate ori ne viziteaza cu nimic mai prejos decat celelalte parohii din centru. Cu eforturi sustinute din partea credinciosilor, cu ajutorul unor oameni de bine, dupa o perioada in care s-a rezolvat problema terenului, in final, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a rezolvat si aceasta problema, duminica inainte de Craciun, in anul acesta, am avut fericirea deosebita de a sfinti biserica de la primul nivel a parohiei noastre’.

Parintele paroh Mircea Daraban ne-a vorbit si despre lucrarile care urmeaza sa fie efectuate la Biserica ‘Sf. Vasile cel Mare’ din Baia Mare: ‘Fondurile fiind mai modeste, aproape secatuite, speram, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu un ajutor din partea statului roman, de la care am primit si pana acum sume mai modeste, avem cumparata o cantitate de caramida si abia asteptam primavara ca sa incepem inaltarea zidurilor bisericii noastre’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…