La Catedrala patriarhala din Capitala, slujba Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, unita cu Pavecernita, a fost oficiata in aceasta seara de catre PS Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal. In cuvantul de invatatura adresat credinciosilor, PS Ciprian Campineanul s-a referit la modul in care trebuie inteleasa de catre credinciosi aceasta perioada a Postului Mare, si a adresat cateva indemnuri credinciosilor, referitoare la modul in care trebuie parcursa aceasta perioada: ‘Pentru a incepe o astfel de calatorie duhovnicesca, pentru a ne invrednici sa ne intalnim cu Hristos Cel rastignit si inviat este nevoie mai intai sa punem inceput bun acestei calatorii prin iertarea pe care ne-o dam unii altora, iar apoi sa parcurgem aceasta perioada rugandu-ne neincetat si savarsind faptele cele bune. Facand in felul acesta, ne vom bucura si de revarsarea harului Sf. Duh asupra noastra si vom simti bucuria implinirii faptelor celor bune si, de asemenea, vom fi vrednici sa ne intalnim la capatul drumului cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care si-a dat viata pe cruce pentru noi. De aceea, noi avem aceasta indatorire ca in aceasta perioada sa ne reintegram prin rugaciune, prin fapte bune si prin iubire jertfelnica in starea de fii ai lui Dumnezeu’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





