La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova se află în plină desfășurare întrunirea festivă închinată Sfinților Trei Ierarhi, sărbătoriți mâine, 30 ianuarie, de credincioșii ortodocși. Manifestarea a început cu o prezentare a realizărilor școlare de anul trecut și este urmată de un program artistic, și de cuvântul de învățătură a Înaltpreasfințitului Irineu, Mitropolitul Olteniei. La eveniment este prezent și corespondentul Radio TRINITAS, Gheorghe Cioiu: „Manifestarea, care are loc în Sala Albastră a Universității din Craiova, a început cu o prezentare a principalelor realizări obținute în anul 2009. Prezentarea a fost făcută de părintele prof. conf. Dr. Ticu Ocoleanu. Din bilanțul prezentat am înțeles faptul că activitatea desfășurată de corpul profesoral și de studenții Facultății de Teologie din Craiova s-a înscris pe o linie ascendentă pe toate planurile, pornind de la învățământ, participări la simpozioane, schimburi de experiență, călătorii de studii și terminând cu participarea la diferite concursuri sau obținerea de burse în străinătate. Urmează un moment artistic susținut de corul Facultății de Teologie, condus de părintele prof. Ion Pârlea, iar la finalul manifestării va lua cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei și decan al Facultății de Teologie din Craiova. În seara aceasta, alături de Înaltpreasfințitul Irineu, mai sunt prezenți Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, profesori, studenți și alți invitați ai Facultății de Teologie din Craiova”.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





