La Galați a avut loc premierea câștigătorilor concursului de eseuri „Hristos împărtășit copiilor și tinerilor”

După cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, la sediul ziarului gălățean „Viața liberă” a avut loc joi, 10 iunie 2010, începând cu orele 16.00, ceremonia de decernare a premiilor câștigătorilor concursului de eseuri „Hristos împărtășit copiilor și tinerilor”, organizat de cotidianul sus-menționat, în colaborare cu sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei.

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, a domnului Radu Macovei, directorul general al Trustului de Presă „Dunărea de Jos”, a domnului Grigore Lazarovici, director general adjunct și a părinților tinerilor câștigători a avut loc premierea celor mai bune lucrări prezentate în cadrul Concursului de eseuri „Hristos împărtășit copiilor și tinerilor”.

Referitor la acest eveniment Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a spus pentru TRINITAS TV: „De la tineri adunate aceste extraordinare mărturii despre mamă, mama creștină, copilul, sub ochii blânzi și permanent chemători ai Mântuitorului ‘Lăsați copiii să vină la Mine că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor’ ni se pare a fi cea mai bună redare în icoană a adevărului din Evanghelie”.

Întâlnirea a fost deschisă de domnul Radu Macovei, iar Înaltpreasfinția Sa a scos în evidență preocuparea ziarului „Viața liberă” pentru cultivarea în rândul cititorilor a celor trei virtuți creștine: credința, nădejdea și dragostea în Hristos.

Concursul a fost organizat pe două secțiuni. Prima secțiune, „Mama – chip de icoană”, s-a adresat copiilor de clasele I-IV și V-VIII și a avut două grupe de vârstă. S-au acordat câte trei premii pe fiecare grupă de vârstă, plus mențiuni. La aceeași temă au fost acordate și premii pentru cele mai frumoase poezii închinate mamei.

La a doua secțiune, tema a fost „Omul frumos – omul lui Dumnezeu”, unde s-au înregistrat 18 de lucrări ale elevilor de la liceele gălățene. Locul I la eseu, grupa a III-a de vârstă, a fost acordat elevei Cristina Lazăr, clasa a XI-a, de la Colegiul Național „M. Kogălniceanu” Galați, care a impresionat juriul și pe organizatori prin franchețe stilistică, dar și prin acuratețea învățăturilor de credință din eseu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…