La Manastirea Bucium din municipiul Iasi va fi construit un paraclis de vara, care va purta ca hram principal sarbatoarea Sf. Dimitrie cel Nou. Anuntul a fost facut de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, la finalul Sf. Liturghii oficiate ieri la Manastirea Bucium, care a mentionat urmatoarele: ‘Dorim ca astazi sa alegem locul mai potrivit pentru un paraclis de vara aici, la Manastirea Bucium, pentru ca biserica aceasta e neincapatoare vara, cand vin mai multi credinciosi, dar care doresc ca dupa slujba sa se plimbe in parcul acesta dendrologic de la Manastirea Bucium, sa ia aer, sa priveasca frumusetea naturii, a castanilor acestora falnici si a altor arbori care sunt foarte vechi si impunatori’.
De asemenea, IPS Mitropolit Daniel a anuntat ca acest paraclis de vara va avea ca ocrotitoare si pe Sfanta Drosida, fiica imparatului Traian, aceasta deoarece anul viitor se implinesc 1900 de ani de la cucerirea Daciei de catre romani: ‘Este important ca acest paraclis sa poarte si inca un hram, si anume hramul Sfintei Drosida, care se praznuieste in 22 martie, pentru ca este fiica imparatului Traian, iar anul viitor se implinesc 1900 de ani de cand s-a inceput formarea poporului roman, din daci si romani. De aceea, este foarte important sa ne gandim la o sfanta care a fost fiica imparatului Traian’.