‘Mântuirea se poate obține atât de ușor în ziua de astăzi’, ‘Dumnezeu ne-a creat ca să ne facă împărați’, spune cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc. Toate acestea se pot dobândi însă prin practicarea virtuților credinței, pocăinței și iertării aproapelui. În interviul ce urmează, părintele Arsenie deslușește câte ceva din tainele duhovniciei.
Părinte Arsenie, ce înseamnă pocăința?
Ce înseamnă foamea? Mănânci că ți-e foame. Poate să te întrebe copilul tău ce-i aia nevoință? Ce i-ai răspunde? Închină-te tată, roagă-te că ne-a creat Dumnezeu; și ne cere să recunoaștem lucrul ăsta; nu cere nimic. Crezi mata că numai filosofii sau deștepții se mântuiesc? Nu dragul meu, ci oaia care dă din picior. Când eram mic, la țară, am văzut o oaie care a dat din picior și s-a culcat. Nu m-am sesizat, dar am văzut o altă oaie care a făcut la fel. Și i-am spus mamei: mămică, de ce a dat? Se închină, mamă, se închină, mi-a zis mama mea. Atâta mi-a trebuit. Vasăzică oaia se închină și eu să nu mă închin?
Simplu de tot. O sancta simplicitas! O sfântă simplitate!
Cum trebuie să se realizeze ascultarea în lume? În mănăstire se face ascultare de un stareț; în lume, de cine trebuie să ascultăm?
Este un consiliu de familie, o discuție cu soția sau cu superiorii tăi, sau cu copiii tăi. N-a spus Dumnezeu, n-a dat exemplu numai pentru o perioadă, cât voi fi în lume, ci în vecii vecilor. Toate, fără discuție și fără rezerve, le-a spus Dumnezeu ca să se poată împlini: și nu ne-a lăsat pe noi singuri. Nu poți să spui: n-am știut, Doamne. Ce n-ai știut? N-ai știut că bate clopotul. La o conferință am fost întrebat: ce melodie îmi place? Nu mă așteptam să mă întrebe. Eu, călugăr, nu știam ce să răspund. Nu știam ce vrea ăla. Era și episcopul de față. Și mi-a venit în minte. Bă, zic, bătaia clopotelor îmi place. Care pe latinește înseamnă: vivos voco, mortuas plango și flumina flango. Cheamă viii, plânge morții și împrăștie viforele. Și la propriu, și la figurat. Dați-mi și voi o melodie cu semnificații pozitive și de viață. Dacă nu trăiești toate momentele următoare, chiar nu-i o trăire normală, e anormală, interesată, e egoistă. Trăiește fiecare moment pentru toată veșnicia și pentru toată ticăloșia trecutului.
‘Nu se mișcă fir de păr fără voia Mea…’
În condițiile în care lumea face pentru om, pentru familie foarte puțin, pe ce să ne mai sprijinim, pe ce să ne mai bazăm? De unde să vină ajutorul?
Sunt foarte convins că de întrebarea asta ne lovim toți. Și o să fie o întrebare cu afront. De ce nu M-ați chemat pe Mine?, zice Mântuitorul. Cu Mine puteți rezolva orice! De ce nu M-ați chemat? Ce-ați crezut? Ăsta-i răspunsul. Îl chemi pe Mântuitorul în încurcăturile vieții. Dacă suntem într-o situație, într-un oraș sau te miri unde și nu cunoști strada, întrebi: domnule, care-i strada cutare? Nu e cazul, pentru că suntem botezați. Știm ce avem de făcut; să zicem. Și atunci faci apel la înțelepciunea din tine. Dar Mântuitorul intervine: de ce nu M-ați întrebat pe Mine? De ce Mă considerați numai un moment istoric și atâta tot? Eu sunt cu voi în toate zilele, în toate clipele; suflarea și răsuflarea sunt darul lui Dumnezeu. Că zice, ca să fiu acoperit în ceea ce vă spun: nu se mișcă fir de păr fără voia Mea. Și asta-i poziția ortodoxă. Fără de Mine nu puteți face nimic! Îndrăzniți, Eu am biruit lumea! Mare greșeală să părăsim poziția mântuitoare. N-am încredere în alții decât în ortodox; care înțelege lucrurile și, dacă vreți, înțelege și slăbiciunile noastre, ortodoxe.
V-ați grăbit cu o întrebare fără să înghițiți ceea ce v-am spus. Nu se poate să te saturi dacă mănâncă altul în numele tău. Te saturi dacă mănânci tu; mesteci cu dinții tăi, cu gura ta. Și n-aș vrea să fie întâlnirea noastră o întâlnire rațională. Asta-i buba: un copil care-ți rupe inima de drag are și el o bubiță și zice: buba, buba, buba, buba; eu am buba! Te face praf! Și pe copilul ăsta îl lași să-l mănânce urșii, să-l mănânce vulpile, dihorii; că n-ai fost în stare să-ți păzești copilul care ești chiar tu.
‘Lupta cu diavolul e, de fapt, lupta cu tine’
După cum vedeți, se poate răspunde la orice întrebare. Dar nu după răspunsuri se ia, ci după întrebarea care se pune; ar putea să fie folosul. Nu se mișcă fir de păr fără voia Mea. Suntem guvernați de El. El ne pune nota cea mai bună sau cea mai rea. El și numai El! Dragii mei, ce înseamnă lipsa asta? De ce zici: drace, drace, și nu zici: Doamne, Doamne? Ei, cât e de greu? Dar vedeți că e o forță falsă care te ține să zici ca el. Deci lupta cu diavolul e lupta care e de fapt lupta cu tine; și care te înțelepțește; și după care poți să răspunzi la orice întrebare care ți se pune. Eu și eu! Eu sunt Cel ce sunt! Ce zice Mântuitorul? Fără de Mine nu puteți face nimic! Eu am verificat lucrul ăsta. Dacă îndrăzniți să spuneți că puteți face, faceți pe cont propriu. Nu mă asociez cu poziții din astea între și între. Așa sau așa! Eu i-am spus o stare de veselie și de încredere în putința de a ne mântui; dar numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Că dacă nu se mișcă fir de păr fără voia Lui, vă închipuiți. Fir de păr, nu zice fir de nasture, sau de altceva, de haină; fir de păr față de care nu este nimic mai subțire altceva pe care-l purtăm cu noi. Toată ziua bate vântul. Ce te oprește să vezi că Dumnezeu știe că bate vântul, mișcă barba. Că nu se mișcă fir de păr fără voia Lui! Omu-i gata să speculeze orice, numai să se liniștească că face bine ceea ce face și de fapt e foarte rău ce face; la orice clipă. Eu mă gândeam/uitam când eram mai mic de/la niște lipoveni, care la orice lingură își făceau cruce când mâncau. Noi care ne închinăm într-o formă normală, la fiecare lingură să mă închin? E o exagerare obositoare și culpabilă. Te închini normal și faci masa normal. Cine îndrăznește să acuze ortodoxia că învață exagerat? Fac numai venind în mine! Eu eram în Brașov, în mașină, în parcare, lângă trotuar. Un om care fuma avea în fața lui un câine. Eu eram în mașină. Câinele îi urmărea mâna; nu știa că fumează. Când lăsa mâna în jos, se gândea că-i dă și lui; și repede se uita. Eu trăiam starea asta a câinelui. Fără discuție, în situația asta suntem mereu. Câți n-au ce mânca sau au problemele lor? De ce îl judeci? De ce nu-l înțelegi că el nu poate altfel? Dar vine contraînțelegerea ta: ei, nu poate; nu vrea, lua-l-ar dracul să-l ia. De ce te grăbești? Pentru că în situația lui poți să fii și tu; și Dumnezeu nu ți-a dat să-l vezi decât ca tu să te folosești de un frate al tău, nu de un dușman al tău. Din momentul în care îl judeci, devii și tu necredincios sau exact mai rău decât el. El nu știe decât atât. Tu știi mai multe dacă l-ai judecat. Dar e și înțelegerea iubirii: de ce n-ai iubit? Răspunsul e simplu: pentru că am urât! După faptele tale! Nu mai poate să fie înțelegere la moarte; înțelegerea e acum. Nu putem să cerem atunci ajutor, când suntem acum valizi. Când ne roagă: chemați-Mă pe Mine și nu vă las! Dar așteptați prepelițe fripte de sus, fără nici un efort, fără nici un fel de înțelegere? Atunci când Dumnezeu a dat evreilor prepelițe de sus patruzeci de ani, unul în prima zi a ascuns o prepeliță friptă sub pernă ca să aibă pe a doua zi. Și s-a stricat. Mâine sunt tot Eu! Am și mâine grijă de tine, dacă nu te-am lăsat. Ăsta-i omul: își bagă sub pernă sau la chimir, sau sub saltea, mai de-a dreptul, ce are și el pentru mâine. Credință ți se cere mereu. Mereu să nu înjuri. Mereu să iubești, mereu să apreciezi valorile. Altfel ești un dobitoc care dai cu piciorul, ori dai cu cornul.
‘Dumnezeu ne-a creat să ne împărățească’
Ce poate face un tânăr care cade din nou în niște patimi, păcate săvârșite în trecut?
Dragă, e limpede: dacă ai intrat în apă fără să știi că este apă, ieși din apă. Ți s-a spus: nu te duce mai încolo, că-i adâncă. Deci, nu te duci mai încolo, că-i adâncă. Dar tu zici: am să înot. Da, dar dacă ți se pune un cârcel? Dar dacă n-ai să poți înota? Când ești pe pământ, stăpânești văzduhul, stăpânești și apa, și uscatul. Dar când ești în apă, nu stăpânești decât apa. De ce te bagi la mai mult decât poți? Mai mult decât pot forțele tale fiziologice sau raționale? Eu, să știți, v-am răspuns; răspundeți de întrebări. Mai corect, răspundeți de răspunsuri!
Dragă, când e apă, știi că-i apă și ieși din apă. Dacă e o chestie delicată, întrebi Biserica, întrebi preotul, întrebi pe cel care poate răspunde, verifica. Dar problema se pune că întrebi, ți-a răspuns, te-ai convins și tot nu faci. Că nu-i vorba că nu știi. Oaia aia nu știa? Instinctul a îndemnat-o. Chiar nimic, nimic? Ce ne-ai adus, tată, de la târg?, o să zică copilul tău. Nu ți-am adus nimic, pentru că nu ești cuminte. Înseamnă că nu-ți iubești copilul. Lasă că-ți dau mâine. Dar mi-e foame astăzi, tată! Faci ce faci și păcălești foamea copilului.
Dacă ați ști cât de ușor te poți mântui! Vă repet: de ce zici drace, drace, când poți să zici Doamne, Doamne? De ce lipsa asta de prezență, sălbăticia asta? Nu trebuie să te grăbești: uite, ăla-i șchiop; poți să fii și tu șchiop. Sau chiar ești șchiop: n-ai o ureche, n-ai mirosul cum trebuie, nu sufli, nu mergi normal. Și dacă nu se mișcă fir de păr, sau orice facem, numai, și numai, și numai, și numai cu puterea lui Dumnezeu. De asta ne-a creat Dumnezeu: să ne împărățească! Și repet. Ne-a creat numai pentru El, nu pentru satana sau pentru altceva. Ce-a fost rău din răspunsurile mele? Gândiți-vă: ce-a fost rău? Iar dacă a fost bine, ce mai stați? Rămâneți în Lumină! (Articol realizat de Ionuț Plăcintă și publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 4 iulie 2010).
