Lansare de proiect la Arad

La sediul Arhiepiscopiei Aradului a avut loc astăzi, 25 ianuarie, Conferința de presă și lansarea oficială a proiectului „Implicarea preoților și a comunităților parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului și Arhiepiscopiei Alba Iuliei”, informează părintele Mircea Bupte. Au fost de față, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei al Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, autorități locale, reprezentanți ai Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, ai altori instituții și ai presei.

Se dorește o implicare în mod special pentru copii și tineri, femei casnice, familii cu mai mult de doi copii, inclusiv familii monoparentale, victime ale violenței în familie, victime ale traficului de persoane, persoane de etnie romă, persoane dependente și cu dizabilități, persoane aflate în detenție, persoanele inactive, comunități sărace și foarte sărace, cu un procent ridicat de șomeri, mai ales din comunitățile rurale.

Atenția va fi îndreptată spre susținerea de programe educativ-formative de educație extracurriculară în școli pentru dezvoltarea de abilități, competențe și responsabilitate în rândul elevilor, spre înființarea de centre comunitare pentru tineri, centre de zi și/sau rezidențiale pentru victimele violenței familiale, centre de zi și/sau rezidențiale pentru vîrstnici, centre de consiliere a victimelor traficului de persoane, programe pentru persoanele cu dizabilități, înființarea și administrarea de instituții de asistență socială și medico-socială proprii sau în parteneriat cu organisme publice și/sau private, proiecte de protecția a mediului, proiecte economice generatoare de noi locuri de muncă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…