Lansarea proiectului Calea mântuirii în Arhiepiscopia Timișoarei

La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc, joi, 21 februarie, prima întâlnire din cadrul proiectului „Calea mântuirii”, la care au participat preoți din parohiile Arhiepiscopiei Timișoarei, informează „Ziarul Lumina”.

„Activitățile acestui proiect sunt programate în cadrul a 12 sesiuni-întâlniri, unde se vor prezenta catehezele în format video, precum «Comportamentul creștin», «Trăirea credinței», «Sfintele Taine», «Mântuirea în Hristos». Aceste teme vor fi dezbătute pe grupe, într-o atmosferă prietenească, iar punctul de plecare al întâlnirilor îl va constitui agapa creștină, după modelul pe care îl găsim în Sfânta Scriptură, ca modalitate duhovnicească de comuniune”, a precizat pr. Sorin Lungoci, responsabil al Sectorului Învățământ și activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei.

Cursul de cateheze pentru adulți „The Way – Calea mântuirii” este primul program de acest gen din Biserica Ortodoxă Română care își propune să completeze proiectele catehetice „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!”. Proiectul se adresează credincioșilor care doresc să aprofundeze valorile credinței Bisericii. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca acest proiect să se desfășoare în toate eparhiile din țară, pentru a apropia credincioșii adulți de viața adevărată a Bisericii și pentru întărirea lor în credință. Cursul „The Way – Calea mântuirii” a fost elaborat la Institutul pentru Studii Creștin-Ortodoxe, de la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, și a fost adaptat necesităților credincioșilor români. Cursul se adresează tuturor creștinilor ortodocși cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani și are ca supervizor pe Înalt Preasfințitul Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…