Cel ce se leapădă de lume din frică, pe bună dreptate poate fi comparat tămâiei care arde la începutrăspândind un miros frumos, pentru a se sfârși apoi în fum urât mirositor.
Iar cel ce s-a lepădat de lume gândindu-se la recompensă, se aseamănă unei pietre de moarăcare se mișcă mereu în același fel.
Cel ce s-a lepădat însă de lume din dragoste de Dumnezeu, dobândește zelul cel bun încăde la începutși, chiar în materie căzând, cu cât înaintează, tot mai mult crește vâlvătaia focului.
(Sf. Ioan Scărarul,Scara Raiului, p.147)
