Aceasta librarie, care va fi deschisa maine, face parte dintr-o retea de librarii a Institutului Cultural-Misionar ‘Trinitas’ al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, si se afla situata in incinta Complexului Comercial ‘Unic’ din Piatra Neamt. Despre specificul librariei si oferta propusa publicului am aflat detalii de la Dan Lionte Malus, administratorul Librariilor ‘Trinitas’: ‘Ca si celelalte Librarii ‘Trinitas’, ea prezinta carte religioasa, carte a Editurii ‘Trinitas’, cartea celorlalte edituri religioase din tara. Prezinta obiecte religioase, candelabre, sfesnice, icoane, sfinte vase, tot ceea ce este necesar preotului pentru slujire, si nu in ultimul rand prezinta clientilor arta bisericeasca: icoane pictate, oua incondeiate, broderii care sunt necesare bisericii si credinciosului. Asteptam maine, incepand cu ora 09.00, pe toti clientii din Piatra Neamt, si nu numai, pentru a vedea Libraria ‘Trinitas’, a participa impreuna la deschiderea acestei librarii, si cu ajutorul lui Dumnezeu speram sa venim in intampinarea tuturor celor care doresc sa imbodobeasca bisericile, sa cumpere o carte de suflet’.
Libraria de la Piatra Neamt este a IV-a Librarie ‘Trinitas’ deschisa publicului, dupa cele trei existente in Iasi, respectiv Libraria ‘Cuvantul Vietii’ de pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, Libraria ‘Trinitas’ din complexul Iulius Mall si Libraria ‘Trinitas’ de la Hala Centrala. In perioada imediat urmatoare se va deschide o noua Librarie ‘Trinitas’ la Botosani.