Societatea românească postdecembristă este una total diferită față de cea dinainte de 1989. Oamenii de astăzi sunt total schimbați din aproape toate punctele de vedere. Au o mentalitate nouă, sisteme de referință a valorilor diferite, condiții de trai diferite. Însă cele mai mari schimbări sunt în plan duhovnicesc, simțindu-se o tot mai profundă criză spirituală.
Avalanșa de schimbări ce a avut loc în ultimele două decenii a avut un puternic impact asupra omului zilelor noastre, transformând persoana în individ, omul în simplu consumator sau producător de bunuri, un element al unei ecuații financiare în care nu se amintește niciodată de latura spirituală. Voit sau nevoit, omul zilelor noastre a căzut într-un tot mai adânc haos duhovnicesc din care pare foarte greu de ieșit.
Am devenit bogați din punct de vedere material, însă am sărăcit tot mai mult spiritual, libertatea pentru care s-a vărsat sânge în 1989 transformându-se într-o libertate de a respinge pe Dumnezeu, într-o libertate aducătoare de moarte sufletească.
Istorisirile despre viața dusă în Duh și Adevăr, despre viața trăită în și prin Hristos au devenit pentru cei mai mulți simple povești scrise în Pateric sau alte cărți, omului din zilele noastre fiindu-i aproape total străină spiritualitatea autentic ortodoxă și viața eminamente creștină.
Începutul degringoladei spirituale a fost dat de perioada comunistă, când oamenii erau împiedicați prin diferite metode să meargă la biserică, iar preoților le era interzisă cateheza. Controlul tot mai intens al organelor de opresiune asupra vieții religioase a transformat omul într-un individ needucat spiritual. ‘Este o mare deosebire între credincioșii noștri dinainte de 1989 și cei de după Revoluție. În primul rând, atunci oamenii veneau la biserică dintr-un fel de răzbunare, deoarece aici era singurul loc în care puteau găsi un strop de libertate. Oamenii erau sătui de situația apăsătoare la care asistau zilnic, de întreg peisajul pe care îl vedeau, de programele de televiziune mereu aceleași. Veneau la biserică într-un fel de semn de protest. Găseau liniștea de care aveau nevoie și o satisfacție în biserică’, spune părintele Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie ‘Justinian Patriarhul’ din București.
Însă tocmai această prigoană la care erau supuși îi făcea poate să fie mai aproape de Dumnezeu. Faptul că erau urmăriți, că li se interzicea să vină la biserică îi făcea pe oameni să simtă mai mult nevoia de a fi mai aproape de Dumnezeu.
Însă aceeași perioadă a dat startul declinului spiritual pe care îl întâlnim și în zilele de astăzi. Atunci au fost puse bazele needucării de acum și a crizei duhovnicești atât de accentuate în zilele noastre.
Preoții cu o bogată experiență pastorală spun că cea mai mare problemă a credincioșilor este lipsa de educație religioasă, cauză principală a declinului spiritual. Intensitatea sentimentului religios a scăzut constant tocmai din cauză că oamenii vin la biserică din reflex, fără să conștientizeze însă și însemnătatea actului liturgic.
‘Intensitatea trăirii religioase a credincioșilor din zilele noastre nu este neapărat diferită față de intensitatea celor dinainte de 1989. Ei vin la biserică pentru a face soroacele, adică botez, cununie, înmormântări, însă mai mult de atât nu prea știu. Înainte oamenii erau urmăriți și mulți se temeau să vină la biserică. Acum este libertate, lumea vine la biserică, însă nivelul de cultură teologică, de duhovnicie nu a crescut. Deși avem multă literatură teologică, avem cărți care pot fi citite, oamenii sunt credincioși de tradiție, nu credincioși de educație. Și acest lucru se constată la spovedanie. Li se explică ce înseamnă spovedania, cum se face, care sunt păcatele, însă când vin să se spovedească par a fi niște îngeri care nu au făcut nimic. Dacă îi întrebi însă, vezi că au făcut o grămadă de păcate’, mai spune părintele profesor Nicolae Necula.
Aceeași problemă se întâlnește și la hramuri sau la pelerinajele la sfintele moaște, mai spune părintele Necula. Oamenii vin, însă fără a ști dacă au neapărat o evlavie deosebită față de sfântul sărbătorit în acea zi sau ale cărui sfinte moaște sunt în biserică, sau dacă vor să asculte un cuvânt de învățătură al unui episcop. Lipsa de educație religioasă a transformat omul de astăzi într-o persoană care face totul mecanic, fără să conștientizeze prezența lui Dumnezeu în fiecare Liturghie și în viața de zi cu zi în general.
Dacă înainte mediul rural era considerat un spațiu idilic în care globalizarea și secularizarea nu au pătruns, acum nu mai este la fel. Deși în mediul urban degradarea spirituală și morală se resimte mult mai intens, probleme sunt și în mediul rural.
Aceasta și pentru că s-a creat o ‘modă’ din a te declara ateu sau pentru că cei mai mulți au căzut pradă formalismului. ‘Modelele’ care apar la televizor și care își declară nereligiozitatea sunt urmate cu mult prea multă ușurință, în timp ce modelele demne de urmat sunt de multe ori denigrate și trimise spre derizoriu.
Soluția este catehizarea intensă
În ceea ce privește soluția educării credincioșilor, ca prim pas pentru ieșirea din impasul spiritual, părintele Necula este de părere că avem nevoie de un program de catehizare cât mai intens și susținut. Dacă fiecare preot va susține cu regularitate programe de catehizare, în care să explice credincioșilor învățătura de credință, semnificația slujbelor și a gesturilor liturgice și să le cultive o cultură teologică, oamenii ar înțelege mai ușor sensul și rostul slujbelor și importanța acestora în viața creștinului.
‘Noi suferim de o boală foarte gravă. Cei 50 de ani de comunism ne-au învățat pe noi, preoții, să fim comozi. În perioada comunistă nu s-a făcut catehizare, iar dacă un preot era un bun vorbitor și ținea predici bune, era ‘sfătuit’ imediat să ‘o lase mai ușor’. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis să se facă slujbă în fiecare sâmbătă și în fiecare ajun de sărbătoare și să se facă și cateheze’, a mai explicat părintele Necula, care a adăugat că un mare câștig pentru noi pentru cei mici este ora de religie care se face în școli. S-a ajuns acum ca un copil să știe mai multe decât părinții săi și să îi învețe ei pe părinți. (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 23 ianuarie 2011).
