Liturghie Arhierească în parohia Bretea Mureșeană din Protopopiatul Deva

În Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei a fost prezent în parohia hunedoreană Bretea Mureșeană din Protopopiatul Deva, săvârșind Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, după cum informează episcopiadevei.ro.

Momentul vizitei ierarhului hunedorean în mijlocul comunității parohiale din Bretea Mureșeană a fost consemnat ca fiind prima slujire a Preasfințitului Gurie în această localitate de la instalarea ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe din județul Hunedoara.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a așezat pe masa Sfântului Altar al bisericii parohiale, noul Antimis care poartă semnătura primului episcop al hunedorenilor.

La finalul slujbei, Preasfințitul Gurie a adresat enoriașilor prezenți în biserică un cuvânt de folos sufletesc arătând importanța rugăciunii comune în dobândirea iertării păcatelor celor aflați în suferință, iertare care are menirea de a determina o îndoită tămăduire, atât a sufletului cât și a trupului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…