Duminică, 15 decembrie 2013, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Prooroc Daniel din orașul Jibou, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica.
Alături de Preasfinția Sa au mai făcut parte din sobor Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, consilierul economic al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, parohul bisericii și protopop al Protopopiatului Jibou, Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, preot coslujitor la această biserică precum și ceilalți părinți slujitori din orașul Jibou.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama parohiei Țăud, protopopiatul Zalău, pe părintele diacon Ioan Botiș. De asemenea, tânărul Vasile Roșan a fost hirotonit diacon, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama parohiei Plesca, protopopiatul Șimleu Silvaniei.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit și icoana ce întruchipează pe Sfântul Prooroc Daniel, ca ocrotitor al orașului Jibou.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul vocal Sfânta Cuvioasă Parascheva, al Catedralei Episcopale Înălțarea Domnului din Zalău.
Piatra de temelie a bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost sfințită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002 a fost târnosit altarul de la demisolul bisericii. Până îm anul 2005 lucrările la locașul de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.
În anul 2011, biserica a primit cel de-al doilea hram, pe Sfântul Prooroc Daniel.
Lucrările la locașul de cult au fost finalizate în acest an, iar în 15 septembrie 2013, biserica a fost târnosită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu acest prilej, cei doi preoți slujitori ai bisericii au primit din partea Preafericirii Sale distincția Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Prooroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul orașului Jibou.





