Pe Valea Râului Topolog, în comuna Sălătrucu, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat pe 11 martie 2012 Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Văleni, după cum ne informează eparhiaargesului.ro.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind că trebuie să ne rugăm pentru toți bolnavii din lume, care așteaptă cu credință și răbdare mila lui Dumnezeu. Egoismul din noi trebuie să dispară, pentru că mântuirea se câștigă numai în comuniune și dragoste, stare care trebuie să existe permanent între oameni. Prin credința noastră putem aduce celor neputincioși vindecarea sufletească și trupească.
Mănăstirea Văleni este situată pe Valea Topologului, la o distanță de 20 de km față de orașul Curtea de Argeș.
În 1691-1692, Zaharia Grădișteanu, pe numele său de călugăr Zosima schimonahul, a ridicat aici o biserică de lemn cu hramul „Sfânta Treime”, întemeind o obște de călugări care a funcționat vreme de un secol.
După ce mănăstirea a fost pustiită în timpul războiului ruso-turc, între 1883-1884, arhiereul Ghenadie al II-lea al Argeșului zidește pe acest loc o nouă biserică și, o data cu ea, clopotnița și chiliile pentru personal.
Din nefericire, biserica este distrusa în urma unui cutremur. Aceeași soartă o are și biserica a treia, înălțată de preotul Iosif, maica Fevronia si soborul mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, aceasta fiind prăbușită la cutremurul din 1940. Între 1941-1955, este rezidită din temelie, așa cum se poate observa în prezent, cu fondurile Sfintei Episcopii și ale credincioșilor, prin eforturile Prea Sfințitului Episcop Iosif al Argeșului.





